Go to section: Nature and tourism
22 december 2017, 11:45 Nature and tourism views 4860
Meteorologii anunţă un Crăciun cu temperaturi ridicate
22 december 2017, 11:45 Nature and tourism views 4860

Meteorologii anunţă un Crăciun cu temperaturi ridicate

Temperaturi generoase şi cer variabil, fără precipitaţii, au prognozat meteorologii pentru ziua de Crăciun.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), vremea friguroasă se va menţine sîmbătă şi duminică, cînd noaptea valorile termice pe ţară vor coborî până la minus 7-5 grade Celsius, şi vor indica 0-5 grade, ziua. De asemenea, în acest week-end sunt posibile precipitaţii sub formă de ninsori, mai ales în regiunea de nord, şi lapoviţă, pe tot teritoriul ţării, mai puţin la sud.

Luni, 25 decembrie, cînd creştinii ortodocşi de rit nou, cei catolici, precum şi alte curente confesionale din lume, sărbătoresc Crăciunul, starea vremii face o surpriză îndoielnică pentru anotimpul de iarnă şi va nota o încălzire bruscă. Astfel, în loc de troiene şi nămeţi, care se asociază bine cu cetele de colindători, SHS prognozează la nord temperaturi de 0-3 grade Celsius, noaptea, şi 4-7 grade, ziua. La centru şi sud va fi şi mai cald. În aceste zone, meteorologii anunţă valori termice de 1-5 grade noaptea, şi pînă la 9 grade cu plus în timpul zilei. Tendinţa de încălzire se va menţine şi în următoarele zile, pentru perioada de 26-28 decembrie fiind prognozaţi aceiaşi indici ai coloanei de mercur.

Vremea de pe ultima sută de metri a anului este marcată de un important eveniment astronomic, cum ar fi solstiţiul de iarnă, înregistrat la 21 decembrie. Acesta este considerat începutul astronomic al iernii, chiar dacă meteorologii văd 1 decembrie ca fiind începutul celor mai reci trei luni din an din Emisfera Nordică. După solstiţiu, zilele devin mai lungi.

„Mai mult decît atît, de obicei, cea mai scurtă zi din an nu este şi cea mai friguroasă, fiind vorba desigur de o serie de alţi factori care influenţează temperatura atmosferică. De asemenea, chiar dacă ziua începe să crească, există o întîrziere a Pământului în ceea ce priveşte pierderea căldurii, adică pierde mai multă căldură decît primeşte în săptămînile de după solstiţiu. Astfel că ianuarie, Gerarul, este cea mai friguroasă lună", afirmă mai multe surse.

De sărbătoarea Naşterii Domnului sunt legate mai multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii, care se referă inclusiv la aspecte meteorologice. Astfel, o superstiție populară este legată de vremea din această zi: dacă în ziua de Crăciun ninge, se crede ca în cea de Paște va fi vreme frumoasă. Totodată, un cer senin de Crăciun anunţă un an roditor.

Source: moldpres.md

Keywords:

vremea , Crăciunul

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1907
Populația:
345 locuitori

Rassvet este un sat din cadrul oraşului Bucovăţ, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Strășeni și la 41 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 345 de locuitori. Satul Rassvet a fost întemeiat în anul 1907.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.