|
Cîți pasageri din Moldova zboară cu avionul și călătoresc cu trenul
În Moldova, în ianuarie-mai 2019, agenții de transport feroviar, rutier, fluvial și aerian au transportat 43,2 milioane de pasageri sau cu 3,4% mai mult față de perioada corespunzătoare din 2018, transmite Noi.md.
Acest lucru a fost anunțat de Biroul Național de Statistică, menționînd că transportul rutier de pasageri a deținut cea mai mare pondere în total, care a reprezentat 97,3% din traficul total de pasageri în primele 5 luni, fiind urmat de transportul feroviar și cel aerian cu 1,4% și, respectiv, 1,2% din total.
Conform datelor oficiale, în același timp se păstrează tendința de scădere a transpotrului feroviar de călători, în timp ce transportul aerian, rutier și fluvial este în creștere.
Astfel, în ianuarie-mai a acestui an, pe calea ferată au fost transportați 617,5 mii călători, cu 10,7% mai puțin decît în aceeași perioadă a anului 2018. În același timp, în primele 5 luni ale anului 2019, transportul aerian în Moldova a fost utilizat de 512,3 mii pasageri sau cu 0,1% mai mult decît în aceeași perioadă a anului precedent.
Ca și înainte, transportul auto are cea mai mare pondere în structura traficului de pasageri - 97,3%. În special, în ianuarie-mai 2019, autobuzele și microbuzele din Moldova au transportat aproape 42 de milioane de pasageri sau cu 3,7% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2018. Ponderi semnificative în numărul total de pasageri transportaţi cu autobuze şi microbuze deţin agenţii transportatori din municipiul Chişinău - 58,2%, regiunile de dezvoltare Centru - 17,7%, Nord - 13,4%, Sud - 8,6% și UTA Găgăuzia - 2,1%.
În ianuarie-mai 2019, cu transportul fluvial în Moldova au fost transportate 43,2 mii de persoane, cu 11,3% mai mult decît în aceeași perioadă a anului 2018.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Живые души деревьев
- Кто такие старообрядцы и как церковный раскол XVII века изменил Русь (Видео)
- Будни элефантерии: краткая история боевого применения слонов (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
- Интересная история переезда на землю Дмитрия и Марии (+Фото)
- Эффективная чистка закупоренных сосудов
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1660
- Populația:
- 1553 locuitori
Comments
(0)