Go to section: Nature and tourism
30 november 2023, 12:00 Nature and tourism views 2490
O pasăre rar întîlnită în Moldova, fotografiată în apropierea lacului Dubăsari
30 november 2023, 12:00 Nature and tourism views 2490

O pasăre rar întîlnită în Moldova, fotografiată în apropierea lacului Dubăsari

O organizație pentru protecția păsărilor a raportat despre prima apariție, în Republica Moldova, a pitulicii mici siberiene. Pasărea, potrivit organizației, a fost fotografiată în apropierea lacului Dubăsari pe 25 noiembrie, înaintea furtunii de zăpadă.

Despre prima apariție a păsării în Republica Moldova a anunțat Societatea pentru protecția păsărilor și a naturii, pe 29 noiembrie.

„Cu bucurie vă aducem vestea primei apariții în Republica Moldova a pitulicii mici siberiene (Phylloscopus collybita ssp. tristis) – o descoperire notabilă în lumea ornitologică locală!”, a raportat organizația, transmite Noi.md cu referire la newsmaker.md.

Se menționează că „această pasăre este recunoscută ca o subspecie a pitulicii mici”.

Potrivit organizației, această pasăre „face adesea excursii „neplanificate” în Europa în timpul migrației către zonele de iernare (în mod obișnuit peninsula Arabă, dar în special India)”.

„Pitulicea mică siberiană cuibărește în pădurile de conifere din zona de taiga siberiană, începînd cu regiunea Munților Ural (fluviul Pechora) și înspre estul îndepărtat. În Europa este înregistrată din ce în ce mai des în timpul iernii, dar numărul de păsări observate este subestimat din cauza incertitudinilor privind criteriile de identificare și a lipsei de date credibile”, a comunicat organizația.

„Această descoperire nu doar îmbogățește biodiversitatea ornitologică a țării noastre, dar și adaugă un plus de emoție și fascinație în comunitatea iubitorilor de păsări. Să admirăm împreună frumusețea și raritatea acestei pitulici mici siberiene, cu toate că discuțiile privind statutul său taxonomic continuă să-i angreneze pe entuziaștii ornitologi în lungi controverse”, au mai spus reprezentanții organizației.

Source: noi.md

Keywords:

pasari , lacuri , Dubăsari

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1867
Populația:
2781 locuitori

Corneşti este un oraş în raionul Ungheni, Republica Moldova.  Amplasat în partea centrală a republicii, în zona Codrilor, oraşul Corneşti este situat la o distanţă de 80 km de Chișinău. Conform datelor anului 2003, populaţia oraşului constituia 2781 locuitori. Localitatea a fost înfiinţată în anul 1867, odată cu construcţia căii ferate Chișinău-Ungheni.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.