|
Photo: stiripesurse.ro |
Germania acceptă dubla cetățenie
Camera inferioară a Parlamentului german a adoptat joi o nouă lege privind cetăţenia, relaxînd unele dintre cele mai stricte reguli din Europa, permiţîndu-le tinerilor germani de origine străină să deţină două paşapoarte, o decizie de care beneficiază în principal extinsa comunitate turcă.
Pînă acum, copiii de imigranţi din ţările din afara UE erau nevoiţi să aleagă la vîrsta de 23 de ani între cetăţenia germană şi cea a ţării de origine a părinţilor lor.
Interdicţia privind dublul paşaport este de mult timp criticată de comunitatea de aproximativ trei milioane de persoane de origine turcă din Germania, din care mai puţin de jumătate au luat cetăţenia germană.
Tinerii pot să aibă acum două paşapoarte dacă, la vîrsta de 21 de ani, pot să dovedească faptul că au trăit în Germania pentru cel puţin opt ani ori au mers la şcoală în această ţară timp de şase ani şi au obţinut calificări.
Liderii comunităţii turce au criticat noua lege, deoarece se aplică doar tinerilor şi nu-i vizează şi pe cei mai în vîrstă, mulţi dintre care trăiesc de decenii în Germania.
Dubla cetăţenie a fost unul din proiectele favorite ale social-democraţilor (SPD), care se află la guvernare cu conservatorii conduşi de cancelarul Angela Merkel.
Conservatorii s-au opus mult timp dublei cetăţenii, susţinînd că este imposibil ca cineva să fie loial faţă de două ţări în acelaşi timp.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Я знаю то, чего не знают 99% Врачей! Гениальный Профессор Неумывакин - как оставаться здоровым (Виде…
- История открытия линий Наска
- Тривиум, квадривиум, свободные искусства - технология познания сути вещей (+Видео)
- Мучное и сахар - зло, проверено... (Видео)
- Диалог с сыном
- Пищевая сода и касторовое масло могут помочь излечить более чем 20 проблем со здоровьем
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1529
- Populația:
- 1358 locuitori
Sinești este un sat şi comună din raionul Ungheni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Sinești și Pojarna. Localitatea se află la distanța de 42 km de orașul Ungheni și la 95 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1358 de oameni. Satul Sinești a fost menționat documentar în anul 1529 cu denumirea Durnești.
Comments
(0)