|
Moldovenii din 23 de țări participă la concursul ”Excelență academică pentru Moldova”
Studenți moldoveni din 23 de țări participă la concursul "Excelență academică pentru Moldova", organizat de Biroul pentru relații cu diaspora (BRD) și Asociația studenților moldoveni din Franța "Jeunes Moldaves". Cei mai buni studenți la ciclurile Licență, Masterat, Doctorat vor fi premiați pe 22 decembrie 2015, la Chișinău, în cadrul Galei Studenților Originari din Republica Moldova (GSORM), ediția a III-a.
În competiție au fost incluse, în total, 104 dosare din Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Coreea de Sud, Danemarca, Elveția, Estonia, Federația Rusă, Franța, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, SUA, Suedia, Ungaria.
Din componența juriului ediției a III-a a GSORM fac parte: Sergiu MUSTEAȚĂ, președintele juriului, decan al Facultății de Istorie și Geografie , UPSC "Ion Creangă"; Viorelia MOLDOVAN-BĂTRÂNAC, vicerector Studii, ULIM; Ala COTELNIC, prim-prorector, ASEM; Emil CEBAN, prorector, USMF "Nicolae Testemițanu"; Sergiu BĂIEȘU, decan al Facultății de Drept, USM; Alexandru SOLCAN, decan al Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, USM și Sergiu PORCESCU, șef al Oficiului R. Moldova pentru Știință și Tehnologie pe lîngă Uninea Europeană (MOST).
Dosarele participanților vor fi evaluate în baza a patru criterii: excelență academică; activitățile extra-curriculare; legătura cu Republica Moldova; creativitate și inovație.
Noutatea în acest an a programului GSORM este secțiunea - "Reveniri care inspiră" - lansată în parteneriat cu Forumul Absolvenților Reveniți, cu scopul de a promova cele mai motivaționale istorii ale tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ din străinătate care, revenind acasă, au reușit să creeze un impact remarcabil prin activitatea lor. Dosarele depuse pentru această secțiune vor fi evaluate de un alt juriu decât cel anunțat.
Proiectul Gala Studenților Originari din Republica Moldova „Excelență Academică pentru Moldova" a fost lansat, în premieră, în anul 2013. Pînă în prezent, la concurs au participat peste 450 de tineri.
Scopul programului Gala Studenților Originari din Republica Moldova este de a face cunoscute în țară rezultatele academice excepționale ale studenților și absolvenților moldoveni din străinătate, prin conectarea diasporei moldovenești la comunitatea universitară din Republica Moldova. Obiectivele principale constau în identificarea, recunoașterea și promovarea celor mai buni studenți originari din Republica Moldova, care își fac studiile în afara țării și care au atins rezultate remarcabile în plan academic și extra-curricular la nivel internațional.
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1921
- Populația:
- 1229 locuitori
Ratuş este un sat din cadrul comunei Drăsliceni, raionul Criuleni. Amplasat pe malul drept al Ichelului, pe șoseaua Bălți-Chișinău, satul este situat la o distanță de 43 km de orașul Criuleni și la 18 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1229 de oameni. Satul Ratuș a fost întemeiat în anul 1921.
Comments
(0)