02 october 2016, 11:51 Moldovan Diaspora views 6101
Început de an de bun augur pentru diaspora din Portugalia
02 october 2016, 11:51 Moldovan Diaspora views 6101

Început de an de bun augur pentru diaspora din Portugalia

Începutul acestui an a fost unul de bun augur pentru concetăţenii noştri din Portugalia, astfel, Asociaţia culturală „Mioriţa" din oraşul Barreiro a participat la mai multe activităţi cultural-educative, realizate în parteneriat atât cu asociaţii portugheze, cât şi cu comunităţile de imigranţi din ţara de reşedinţă.

Rodica Gherasim, preşedinta Asociaţiei „Mioriţa", a declarat pentru TRM.MD că reprezentanții asociației pe care o conduce au participat la cea de-a 84-a aniversare a Clubului „Celții" și la marcarea celor 13 ani de creație a Corului Polifonic din Barreiro.

„Asociația „Miorița" a fost prezentă la ambele sărbători cu numere artistice ce țin de folclorul neamului. Au fost prezentate cântece din repertoriul surorilor Osoianu și, desigur, nelipsite au fost romanțele „Sara pe deal", „Pe lângă plopii fără soț". Iar copiii, sub aplauzele spectatorilor, au dansat o horă, așa precum spune tradiția", a menționat Rodica Gherasim.

Omagiaților le-au fost dăruite obiecte din ceramică confecționate de către meșterii populari din Moldova, precum și vinuri moldovenești.

Source: trm.md

Keywords:

diaspora , Portugalia

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1910
Populația:
91 locuitori

Lidovca este un sat din cadrul comunei Alexeevca, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Ungheni și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 91 de oameni. Satul Lidovca a fost menționat documentar în anul 1910.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.