30 january 2019, 09:40 Moldovan Diaspora views 11880
Moldova are nevoie de un acord privind dubla cetățenie cu Rusia
30 january 2019, 09:40 Moldovan Diaspora views 11880

Moldova are nevoie de un acord privind dubla cetățenie cu Rusia

Pentru Moldova ar fi utilă existenţa de acorduri interguvernamentale privind cetățenia dublă cu Rusia și Belarus.

Această opinie a fost exprimată de către consilierul președintelui Moldovei în domeniul juridic şi al relaţiilor instituționale, Maxim Lebedinschi, în timpul emisiunii „Mecanismul de acțiune cu Elena Leviţkaia-Pahomova".

Astfel, potrivit lui Lebedinschi, dacă ar exista un astfel de document, cetățenii moldoveni nu ar trebui să renunțe la cetățenia moldovenească pentru a obține cetățenia rusă sau cea belorusă.

Consilierul prezidențial susţine că în ultimul timp au fost multe declarații privind renunțarea la cetățenia moldovenească, în special în favoarea Rusiei.

„Multă lume îşi doreşte să obțină cetățenia Federației Ruse, iar pentru aceasta ea este nevoită să renunțe la cetățenia moldovenească. Există cereri din partea cetățenilor moldoveni care doresc să obțină cetățenia belorusă și, prin urmare, refuză cetățenia moldovenească. Totuși, după cum arată practica, mulți cetățeni ai Moldovei vor să rămînă moldoveni și ulterior scriu declarații despre redobîndirea cetățeniei moldovenești", a spus Maxim Lebedinschi.

„Concetățenii noștri renunță la cetățenia moldovenească, primesc cetățenia rusă și apoi scriu o cerere de redobîndire a cetățeniei moldovenești. Din punct de vedere moral, acesta este un truc. Dar această acțiune este legală, deoarece legea Federației Ruse privind cetățenia prevede că, dacă un cetățean al FR obține o altă cetățenie, acest lucru nu este un motiv pentru revocarea sau anularea cetățeniei FR", a subliniat consilierul președintelui Moldovei în domeniul juridic şi al relaţiilor instituționale.

El a menționat că Rusia are acum un acord privind dubla cetățenie cu mai multe țări. „Ar fi bine că şi Moldova să aibă cu Rusia și cu Belarus un acord interstatal, care să permită dubla cetățenie, acest lucru ar simplifica foarte multe situaţii", a spus Maxim Lebedinschi.

Potrivit lui, în orice caz, ar rămînea problema funcționarilor publici. Astfel, moldovenii cu cetăţenia rusească doritori de a ocupa o funcţie de funcționar public în FR ar trebui să renunțe la cetățenia moldovenească.

Source: noi.md

Keywords:

Rusia , cetatenie

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1429
Populația:
1226 locuitori

Bahmut este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Bahmut și Bahmut – stație de cale ferată.  Satul Bahmut este aşezat la poalele codrilor din zona de centru-vest a republicii, la o distanță de 25 km de orașul Călăraşi şi la 70 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituia 1226 de oameni. Prima atestare documentară a satului Bahmut datează din anul 1429.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.