|
Rusia introduce examinare medicală obligatorie pentru străini, o dată la 3 luni
Rusia introduce de miercuri examinare medicală şi amprentare obligatorii pentru străini, noile reguli fiind deja puternice criticate, relatează NOI.md cu referire la agerpres.
Conform noii legi, vor fi necesare verificări medicale elaborate la fiecare trei luni începând de anul viitor, inclusiv analize de sânge şi raze X sau examinări CT pentru unii. Ministerul de Externe de la Moscova a precizat că va încerca să obţină "condiţii favorabile" pentru jurnaliştii străini şi familiile lor.
Camera de Comerţ Germano-Rusă (AHK) a atras deja atenţia că economia Rusiei ar putea fi afectată dacă noile reguli vor fi implementate pe deplin.
Dacă oamenii de afaceri vor fi afectaţi, există riscul ca "managerii străini importanţi pentru Rusia să se îndepărteze în număr mare de ea", a precizat AHK.
Camera de Comerţ Germano-Rusă a cerut guvernului rus să relaxeze regulile, printr-o scrisoare transmisă în decembrie.
Conform noilor prevederi, străinii trebuie să se testeze de tuberculoză, sifilis şi HIV. AHK susţine că rezultatele trebuie trimise autorităţilor ruse responsabile cu imigraţia şi că luarea de amprente este de asemenea obligatorie.
Persoanele care refuză să se supună regulilor riscă să rămână fără permis de lucru. Autorităţile ruse afirmă că noua procedură este o măsură sanitară în beneficiul întregii ţări.
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Добрых людей много! Инициативных мало
- Как тебе моя Земля? - спросит Бог
- В РФ мята и ромашка вне закона (+Видео)
- Будьте осторожны, когда покупаете бананы! Знаете ли вы, что означают ЭТИ наклейки?
- Cтрашные научные эксперименты. 10 интересных фактов (Видео)
- Лечит более 50 болезней: этот супер чай способен убивать паразитов и очищает организм от шлаков!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1772
- Populația:
- 539 locuitori
Buzduganii de Jos este un sat din cadrul comunei Valea Mare, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 6 km de orașul Ungheni și la 115 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 539 de oameni. Satul Buzduganii de Jos a fost menționat documentar în anul 1772.
Comments
(0)