Go to section: Children
04 april 2014, 15:34 Children views 11663
Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret şi-a deschis uşile la Chişinău
Photo: moldpres.md
04 april 2014, 15:34 Children views 11663

Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret şi-a deschis uşile la Chişinău

La Centrul Internaţional „Moldexpo" din Chişinău a fost inaugurată cea de-a XVIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret, care se va desfăşura în perioada 3-6 aprilie, informează MOLDPRES.

„La ediţia din acest an a salonului participă 150 de edituri din 10 ţări. În cadrul manifestării vor fi lansate peste 100 de cărţi. Cartea-surpriză din acest an, „Aşchii de cer" de Nicolae Dabija va fi oferită gratis copiilor şi va ajunge, prin intermediul acestora, în 15000 de familii din Republica Moldova", a precizat Claudia Balaban, directoarea Bibliotecii Naţionale pentru Copii „Ion Creangă".

La eveniment a participat şi Prima Doamnă a ţării, Margareta Timofti. „Nimic nu poate fi savurat ca o carte între două coperţi. Un proverb chinezesc zice că o carte închisă este doar o bucată de hîrtie. Vă îndemn s-o deschideţi, s-o citiţi, să savuraţi din izvoarele cunoştinţelor", i-a îndemnat pe cei prezenţi Prima Doamnă a Ţării.

Solicitat de MOLDPRES, scriitorul Spiridon Vangheli a afirmat că Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret este "un fel de Paşti al cărţii". „Fără carte pierzi toate drumurile. Trebuie să încurajăm bibliotecarii şi profesorii să le pună copiilor în mînă o carte", a afirmat acesta.

Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret este organizat de către Secţia Naţională din Republica Moldova a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret (IBBY), ministerele Culturii, Educaţiei, Tineretului şi Sportului, primăria municipiului Chişinău şi uniunile de creaţie din Republica Moldova.

Source: moldpres.md

Keywords:

Chisinau , carte , copii

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1932
Populația:
320 locuitori

Inundeni este un sat din cadrul comunei Vasilcău, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Soroca și la 152 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 320 de oameni. Satul Inundeni a fost înființat în anul 1932.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.