21 march 2019, 11:35 Moldovan reality views 11919
ACUM ar putea boicota prima ședință a Parlamentului
21 march 2019, 11:35 Moldovan reality views 11919

ACUM ar putea boicota prima ședință a Parlamentului

Prima ședință a noului Parlament va avea loc astăzi. Decretul de convocare a Legislativului a fost semnat de Igor Dodon.

Blocul ACUM a anunțat că, cel mai probabil, va boicota ședința, protestînd astfel față de condamnarea lui Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari, transmite Tv8.md.

„Am mari dubii că noi vom asista la această ședință", a precizat Alexandru Slusari, deputatul blocului ACUM.

Informația a fost confirmată și de un alt deputat de la „ACUM", Sergiu Litvinenco. Acesta a declarat că o decizie finală în acest sens încă nu a fost luată.

Tot astăzi, cei din „ACUM" intenționează să protesteze în fața Parlamentului, înainte de începerea ședinței. Motivul ar fi condamnările de ieri ale lui Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari, pe care formațiunea le denunță ca fiind „absurde" și „pe nedrept".

Între timp, reprezentanți ai Partidului Socialiștilor și ai Partidului Democrat au declarat că se vor prezenta la ședință și că sînt gata să înceapă lucrul în Legislativ.

Partidul Șor nu a răspuns la telefon pentru un comentariu. Anterior, și Ilan Șor anunțase că deja a pregătit cîteva proiecte legislative.

Source: tv8.md

Keywords:

parlament , Blocul ACUM

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1902
Populația:
1278 locuitori

Grigoreşti este un sat din cadrul comunei Alexăndreni, raionul Sîngerei. Localitatea este situată pe malul stîng al rîului Răut, la 43 km de oraşul Sîngerei şi la 151 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1278 de oameni. Satul Grigorești a fost întemeiat în anul 1902.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.