08 june 2019, 15:12 Moldovan reality views 2375
Cine poate obține cetățenia moldovenească, în procedură simplificată
08 june 2019, 15:12 Moldovan reality views 2375

Cine poate obține cetățenia moldovenească, în procedură simplificată

Începînd cu anul 2014, Agenția Servicii Publice (ASP) atestă o creștere considerabilă a numărului de persoane, în special a celor care locuiesc în stînga Nistrului și municipiul Bender, care au solicitat acte de identitate naționale. Potrivit ASP, acest fapt se datorează atît liberalizării regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova în statele spaţiului comunitar, precum şi optimizării proceselor de prestare a serviciilor publice în materie de cetățenie și de eliberare a actelor de identitate cetățenilor Republicii Moldova.

Potrivit Legii cetățeniei, începînd cu 19 aprilie 2018, persoanele cu vîrsta de peste 18 ani, născute pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent dacă dețin cetățenia altui stat și dacă domiciliază în țară sau în străinătate, pot dobîndi cetățenia Republicii Moldova prin recunoaștere în mod simplificat.

Aceste persoane sînt recunoscute ca cetățeni ai Republicii Moldova din momentul depunerii cererii în acest sens, care conţine consimțămîntul solicitantului. Doritorii din țară se pot adresa la orice serviciu de eliberare a actelor de identitate sau centru multifuncțional al Agenției Servicii Publice. Cei aflați peste hotare pot depune cererile la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova. La înregistrarea cererii, solicitanții prezintă actul de identitate aflat în posesie și documentele de stare civilă. Solicitanții care nu posedă acte de identitate se identifică conform procedurii stabilite de cadrul normativ.

Datele statistice din ultimii ani denotă că dobîndirea cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere este cea mai solicitată procedură.

Începînd cu 19 aprilie 2018 și pînă în prezent, 10 060 de persoane au beneficiat de procedura simplificată de dobîndire a cetățeniei Republicii Moldova prin recunoaștere, dintre care 7 575 sînt locuitori din stînga Nistrului şi municipiul Bender, care deja au obţinut acte de identitate ale cetăţeanului Republicii Moldova. Pînă la simplificarea procedurii circa 300 de persoane domiciliate în localitățile din stînga Nistrului şi municipiul Bender anual erau recunoscute cetăţeni ai Republicii Moldova.

Source: sputnik.md

Keywords:

cetatenie , procedura

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1616
Populația:
1076 locuitori

Alcedar este un sat şi comună din raionul Şoldăneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Alcedar, Curătura și Odaia. Satul Alcedar este situat pe malul drept al rîului Nistru, la o distanță de 12 km de oraşul Şoldăneşti şi la 127 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1076 de oameni. Satul Alcedar este atestat pentru prima în anul 1616.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.