15 november 2019, 14:00 Moldovan reality views 3592
Dodon: Sandu și echipa sa au avut intenția de a prelungi criza în țară pentru 1-2 luni
15 november 2019, 14:00 Moldovan reality views 3592

Dodon: Sandu și echipa sa au avut intenția de a prelungi criza în țară pentru 1-2 luni

Fostul premier Maia Sandu și echipa sa au avut intenția de a prelungi criza în țară pentru o perioadă de 1-2 luni.

Despre acest lucru a declarat președintele Moldovei, Igor Dodon, în cadrul unei ediții speciale pe canalul de televiziune NTV-Moldova, transmite Noi.md.

Potrivit acestuia, astfel, au apărut primele semnale că ei nu achită salariile.

„Bani în buget există, dar ei au început să întîrzie plățile cîte puțin. Ei au vrut astfel să „încălzească" oamenii. Pe de o parte, ei au declarat că nu există bani din UE și așa mai departe, deși acești bani există și nu numai din UE. Pe de altă parte, ei întîrziau cu achitarea salariilor și „încălzeau" publicul, în speranța că în două-trei săptămîni, o lună, oamenii vor fi nemulțumiți și vor ieși în stradă, iar fostul guvern va da vina pe președinte și socialiști, cică, „ei ne-au demis". De aceea, trebuia să ne mișcăm foarte repede și eu consider că am procedat corect", a spus șeful statului.

Source: noi.md

Keywords:

Igor Dodon , Maia Sandu , criza

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1886
Populația:
981 locuitori

Popovca este un sat din cadrul comunei Natalievca, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Fălești și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 981 de oameni. Satul Popovca a fost menționat documentar în anul 1886.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.