24 april 2021, 09:30 Moldovan reality views 2532
CC a suspendat cele două Hotărîrii ale Parlamentului care vizează magistrații Curții
24 april 2021, 09:30 Moldovan reality views 2532

CC a suspendat cele două Hotărîrii ale Parlamentului care vizează magistrații Curții

Curtea Constituțională a suspendat vineri seara cele două hotărîri ale Parlamentului care vizează magistrații de la Înalta Curte, adoptate pe parcursul aceleiași zile de 23 aprilie. Este vorba de Hotărîrea Parlamentului privind revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecător al Curții Constituționale și cea privind numirea unui judecător nou al Curții Constituționale, Boris Lupașcu, transmite IPN.

„Se suspendă acțiunea Hotărîrii Parlamentului privind anularea prin retragere parțială a Hotărîrii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale și a Hotărîrii Parlamentului din 23 aprilie 2021 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial", se arată în decizia Curții.

Sesizarea de neconstituționalitate a celor două hotărîri a fost depusă de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, care le-a numit „vădit ilegale și neconstituționale".

Tot ieri, judecătorii Curții Constituționale au luat act despre Hotărîrea Parlamentului „pentru adoptarea Declarației cu privire la recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale".

„Dintr-o perspectivă strict constituțională, judecătorii Curții constată caracterul exclusiv politic al acestei hotărîri. Potrivit articolului 121 alin. (1) din Regulamentul Parlamentului, asemenea acte ale Parlamentului produc doar efecte politice. Judecătorii Curții respectă dreptul la libertatea de exprimare politică al parlamentarilor, însă reiterează că asemenea declarații prejudiciază statul de drept, imaginea Curții Constituționale și periclitează implementarea unei veritabile culturi a constituționalismului în Republica Moldova", se spune în decizia CC.

De asemenea, judecătorii Curții reiterează că, potrivit articolului 140 din Constituție, hotărîrile, avizele și deciziile Curții Constituționale sînt definitive și nu pot fi atacate. Acestea sînt obligatorii pentru toate autoritățile statului.

Source: ipn.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1908
Populația:
1074 locuitori

Bîc este un sat din cadrul comunei Bubuieci, municipiul Chișinău. Satul are o suprafaţă de circa 0.54 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 5.55 km. Localitatea se află la distanța de 3 km de municipiul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 1074 de oameni. Satul Bîc a fost înființat în anul 1908.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.