17 may 2022, 12:45 Moldovan reality views 4408
Șefa statului a transmis scrisori unor organizații și companii. Care a fost scopul
17 may 2022, 12:45 Moldovan reality views 4408

Șefa statului a transmis scrisori unor organizații și companii. Care a fost scopul

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis la peste o sută de organizații non-guvernamentale naționale și internaționale, dar și către companii private, scrisori de recunoștință pentru sprijinul oferit și pentru acțiunile de voluntariat pe care le-au inițiat pentru a ajuta refugiații din Ucraina, informează Noi.md.

Șefa statului menționează, în mesajul său, că se fac aproape trei luni de cînd țara noastră dă dovadă de dăruire și solidaritate fără precedent față de cei care fug de războiul din Ucraina. „Am pus mînă de la mînă și le-am oferit casă și masă, i-am asigurat cu produse de prima necesitate și le-am alinat durerea cu o vorbă bună. În aceste timpuri grele, am ajutat sute de mii de oameni și am arătat lumii întregi ce inimă mare și generoasă are Moldova. Este un efort ce a fost posibil datorită oamenilor noștri, care s-au implicat necondiționat”, spune Președinta Maia Sandu.

Scrisorile au fost expediate în semn de recunoștință pentru efortul și generozitatea de care aceste organizații și companii au dat dovadă, din chiar prima zi de război, pentru a ajuta refugiații și sînt primele dintr-o serie de astfel de mesaje. „Îmi exprim, astfel, aprecierea pentru felul solidar în care ne-am mobilizat în fața dramei vecinilor noștri și pentru bunătatea cu care împărțim, din puținul pe care îl avem, cu cei care au nevoie de susținere. Este omenește să putem conta unii pe alții și să fim alături în momentele grele. Puterea noastră este în unitatea noastră. Vă mulțumesc tuturor”, se arată în mesajul Președintei Maia Sandu.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1773
Populația:
2868 locuitori

Feşteliţa este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Feşteliţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 8 km de orașul Ștefan Vodă și la 91 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2868 de oameni. Satul Feşteliţa a fost menționat documentar în anul 1773.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.