19 july 2023, 11:30 Celebrities views 20413
19 july 2023, 11:30 Celebrities views 20413

Glebus Sainciuc – 104 de ani de la naștere

Astăzi, regretatul artist plastic, actor, om de cultură Glebus Sainciuc ar fi împlinit 104 de ani.

Născut la 19 iulie 1919 în Chișinău. Îşi face studiile la liceul „B. P. Haşdeu”,din capitală avîndu-l ca profesor de desen A. Niculescu, care l-a susţinut şi i-a îndreptat paşii pe făgaşul artelor frumoase. În anul 1942 susţine bacalaureatul, după care studiază, pînă în 1944, la Facultatea de Arhitectură a Politehnicii din Bucureşti. După război în anul 1947, absolveşte Şcoala de Arte Plastice „Ilia Repin” din Chișinău, în acelaşi an fiind primit în Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova.

Ca plastician practică mai multe genuri: grafică, pictură, şarje, măşti. Uneori apelînd la teatrul unui singur actor demonstrează măştile oamenilor iluştri, dar şi ale contemporanilor, mai cu seamă a oamenilor de artă, litere, savanţi. Deosebit de reuşite sînt portretele Mariei Bieşu, colegului plastician Igor Vieru, scriitorului Ion Creangă.

Participă cu măşti la emisiunea umoristică „Vokrug smeha” de la Televiziunea din Moscova, este protagonistul unui film documentar-artistic realizat de un grup de creaţie din Finlanda, Norvegia şi Suedia (anii 70-80 ai sec. al XX-lea).

În anul 1983 a fost lansat filmul documentar intitulat „Glebus”, o creaţie a regizorului Valeriu Jereghi. Participă, la Festivalul Mondial de Teatru de la Avignon, Franţa în anul 1994, bucurîndu-se de un succes nemaipomenit.

S-a produs în calitate de actor în cîteva filme  moldoveneşti.

Titluri şi premii:

  • 1964 ‒ Laureat al Concursului Republican de desen;
  • 1971 ‒ i s-a decernat Medalia de argint a EREN-ului – Expoziţia Realizărilor Economiei Naţionale a fostei U.R.S.S. pentru o serie de portrete şi grafică;
  • 1976 ‒ primeşte titlul de Om Emerit al RSSM;
  • 1980 ‒ devine laureat al Premiului de Stat al R.S.S. Moldoveneşti;
  • 1991 ‒ obţine titlul onorific de Artist al Poporului din Republica Moldova;
  • 1999 ‒ Cavaler al Ordinului Republicii;
  • 2009 ‒ Doctor Honoris Causa al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Artistul plastic Glebus Sainciuc s-a stins din viață la 16 octombrie 2012, în vîrstă de 93 de ani.

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1613
Populația:
697 locuitori

Vrăneşti este un sat din cadrul oraşului Sîngerei, raionul Sîngerei. Satul Vrănești este situat la distanța de 5 km de orașul Sîngerei și la 105 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 697 locuitori. Prima mențiune documentară a localității datează din anul 1613.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.