29 april 2024, 15:00 Celebrities views 922
Povestea unui moldovean care a urcat pe cel mai înalt munte din lume
29 april 2024, 15:00 Celebrities views 922

Povestea unui moldovean care a urcat pe cel mai înalt munte din lume

După ani de efort și determinare, alpinistul din Republica Moldova Vladislav Zotea a reușit să atingă vîrful cel mai înalt al lumii, Everestul. Pe 19 mai 2023, la vîrsta de 30 de ani, tînărul a urcat la altitudinea de 8,848 metri, marcînd această realizare prin arborarea cu mîndrie a drapelului țării noastre.

Vladislav Zotea povestește că și-a notat mai multe vise la vîrsta de 20 de ani, precum: familia, copii, business și Everestul, transmite Noi.md, cu referire la radiomoldova.md.

„Nici nu m-am gîndit că acest vis va deveni realitate. Pentru a atinge acest succes, eu m-am pregătit mai mulți ani, era foarte important pentru mine să fiu în condiție fizică bună pentru a nu risca cu viața mea și am făcut triatlon, am mers în clubul alpiniștilor și acolo ne-am pregătit prin a urca mai mulți munți. Eu am urcat munții Denali, Aconcagua și munții Kilimanjaro”, a relatat Vladislav Zotea.

După ce a atins vîrful celui mai înalt munte al lumii, alpinistul moldovean Vladislav Zotea vorbește despre importanța acestei reușite, nu doar din prisma unei victorii personale, ci o percepe ca fiind, mai degrabă, o ocazie specială de a vorbi despre Republica Moldova.

„Pentru mine acesta a fost un moment foarte fericit, acesta a fost un exemplu pentru alții, sau o idee prin care eu spun despre țara mea, de unde eu sînt, să spun altora despre Republica Moldova, pentru că foarte puțini cunosc despre această țară, mulți întreabă, vorbesc, dar nu cunosc. Eram foarte fericit să vorbesc despre Republica Moldova și cultura noastră și aceasta este o tradiție a alpiniștilor să iei drapelul tău la înălțime, mie îmi place această tradiție ca un alpinist să arate de unde vine, să spună despre țara sa oamenilor”.

Totodată, moldoveanul a afirmat că își amintește cu drag de baștină și fiecare cetățean din țară și din diasporă trebuie să fie mîndru de rădăcinile sale.

„Este o valoare deosebită să-ți amintești de unde vii și să știi că Republica Moldova este țara ta, avem o cultură foarte frumoasă, tradiții. Este important să știi de unde ești, deoarece asta te face diferit”, a subliniat alpinistul moldovean.

Vîrful Everest este cel mai înalt punct de pe Pămînt, cu o altitudine de 8 848 m deasupra nivelului mării. Se află în Munții Himalaya, la granița dintre Nepal și Tibet.

Source: noi.md

Keywords:

Everest , Vladislav Zotea

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1447
Populația:
312 locuitori

Tîrzieni este un sat din cadrul comunei Mălăieşti, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 19 km de orașul Orhei și la 67 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 312 oameni. Satul Tîrzieni a fost menționat documentar în anul 1447.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.