|
Republica Cehă vrea să devină Cehia
Autorităţile cehe, care s-au săturat să vadă numele oficial al ţării, Republica Cehă, scurtat în străinătate în mod haotic şi deseori deformat, vor cere ONU să înregistreze versiunea simplă, Cehia, relatează AFP.
„Ministerul Afacerilor Externe va cere ONU să înscrie în registrele sale echivalentele corecte ale numelui ţării în limbile sale oficiale, Czechia în engleză, Tchéquie în franceză etc.", au scris într-un comunicat şeful statului, premierul, ministrul de Externe, preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi ministrul Apărării, transmite Agerpres.
„Recomandăm folosirea numelui ţării într-un singur cuvânt, în situaţiile în care nu este necesar să se folosească numele oficial (evenimente sportive, marketing etc.)", se mai arată în declaraţia comună.
Chestiunea menţinerii numelui oficial al ţării sau folosirea versiunii sale prescurtate face de mult timp obiectul unei dezbateri în Republica Cehă.
În 2013, în timpul unei vizite în Israel, preşedintele Milos Zeman a explicat că va folosi el însuşi „numele de Cehia, deoarece este mai simpatic şi mai scurt decât Republica Cehă", care ar fi un nume „rece".
Însă chestiunea rămâne controversată, inclusiv printre membrii guvernului. „Nu sunt de acord cu numele Czechia (în engleză - n. red.)", a transmis ferm pe contul său de Twitter ministrul Dezvoltării Regionale, Karla Slechtova.
„Nu vreau ca ţara noastră să fie confundată cu Chechnya (Cecenia)", a explicat ea, potrivit Agerpres.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1809
- Populația:
- 5054 locuitori
Cişmichioi este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Cişmichioi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 108 km de municipiul Comrat și la 207 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia constituia 5054 de oameni. Satul Cişmichioi a fost întemeiat în anul 1809.
Comments
(0)