25 november 2013, 12:17 Kaleidoscope views 4653
25 november 2013, 12:17 Kaleidoscope views 4653

Relicve atribuite Sfîntului Petru, expuse în premieră


Foto: agerpres.ro

Pe o vreme rece şi umedă, în faţa a zeci de mii de credincioşi din întreaga lume, papa Francisc s-a recules în faţa relicvariului de bronz, deschis pe o lungime de 30 de cm şi în care odihnesc fragmente din osemintele considerate ca aparţinînd Sfîntului Petru.

"Anul credinţei" a fost inaugurat în octombrie 2012 de papa Benedict al XVI-lea, cu patru luni înainte de renunţarea la pontificat, şi a oferit prilejul pentru numeroase festivităţi organizate în piaţa Sfîntul Petru. Potrivit Vaticanului, circa 8,5 milioane de pelerini au venit la Roma cu aceste ocazii. Numeroşi sunt şi cei care au venit să se reculeagă la grotele din Vatican, în faţa mormîntului primului apostol creştin.

Osemintele au fost descoperite în timpul săpăturilor realizate în 1940, sub Pontificatul lui Pius al XII-lea, într-o necropolă situată sub bazilică, lîngă un monument construit în secolul al IV-lea, pentru a-l onora pe cel considerat drept primul apostol. Oseminte descoperite atunci erau înfăşurate într-o pînză brodată cu fir de aur.

Suveranii Pontifi nu au atestat niciodată că osemintele sunt sută la sută autentice, însă, după cum afirma Paul al VI-lea în 1968, teste ştiinţifice au conchis că există o 'mare probabilitate' ca acestea să fie fost cele ale 'pescarului de la Marea Galileei', devenit ulterior Sfîntul Petru.

Osemintele au fost predate Papei Paul al VI-lea în 1971 şi conservate de atunci într-o capelă în apartamentul pontifical.

Sfîntul Petru a fost crucificat cu capul în jos în anii 64-70, în amfiteatrul lui Caligula, unde se găsesc în prezent Grădinile Vaticanului.

Source: agerpres.ro

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1552
Populația:
713 locuitori

Ciobanca este un sat din cadrul comunei Pănășești, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Strășeni și la 36 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 713 oameni. Satul Ciobanca a fost menționat documentar în anul 1552.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.