11 september 2015, 14:45 Sport views 3427
Campionatul național de judo a desemnat cîștigătorii
11 september 2015, 14:45 Sport views 3427

Campionatul național de judo a desemnat cîștigătorii

Campionatul național de judo, disputat ieri la Universitatea de Stat de Educație Fiică și Sport, a desemnat cîștigătorii în toate categoriile de greutate.

La trei categorii de greutate campioni au devenit premianții Campionatului European de juniori din anul curent: Denis Vieru (66 kg), Nicon Zaboroșciuc (81 kg) și Cristina Budescu (57 kg). "Este un argument în plus că trebuie să investim în ei în continuare muncă, încredere, bani pentru a participa la viitoarele turnee de pe arena internațională", a declarat antrenorul lotului național Veaceslav Bacal.

Cel mai bun judocan al momentului, Valeriu Duminică, a evoluat la o categorie de greutate mai mare, cea de pînă la 90 kilograme. El și-a adjudecat titlul de campion în disputa finală cu Constantin Tipa. "Acesta este al 11-lea titlu național cucerit. Visul meu este să mă calific la Olimpiada de la Rio de Janeiro (2016) și să evoluez și acolo reușit", a declarat performerul pentru mass-media după încheierea campionatului. Valeriu Duminică ocupă în prezent locul 31 printre cei 32 de sportivi care au dreptul să concureze la Jocurile Olimpice. El, însă, trebuie să se mențină în top-32 pînă la încheierea turneelor de calificare care se vor desfășura pînă în ajunul concursului olimpic.

"Vom face tot posibilul ca el să obțină biletul olimpic de acreditare", a declarat pentru agenție președintele Federației Moldovenești de Judo, Andrei Golban. "Concomitent vom acorda atenție permanentă și celorlalți judocani care insuflă speranțe, sînt talentați", a mai adăugat oficialul.

Pe prima treaptă a podiumului de premiere în concursul masculin au mai urcat: Nicolae Foca, Dan Burlac și Radu Malcic. În turneul feminin de titlul de campioană s-au mai învrednicit: Ana Budescu, Tatiana Osoianu, Victoria Prisăcaru, Elena Bozu, Valentina Carauș, Elena Pavlenco.

Source: www.moldpres.md

Keywords:

judo , sport , Campionat

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1545
Populația:
1009 locuitori

Pojăreni este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Pojăreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Ialoveni și la 28 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1009 oameni. Satul Pojăreni a fost menționat documentar în anul 1545.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.