05 december 2024, 12:00 views 363
Așteptările locuitorilor de la Poșta Veche
05 december 2024, 12:00 views 363

Așteptările locuitorilor de la Poșta Veche

Portalul Noi.md a lansat o nouă serie de materiale în cadrul proiectului "Așteptările locuitorilor capitalei", început în anul 2020.

Atunci redacția Noi.md a publicat o serie de materiale ample, care reflectau problemele cu care se confruntă fiecare sector al capitalei, dar și propunerile oamenilor pentru îmbunătățirea situației.

În acest timp, multe dintre problemele capitalei Moldovei, exprimate de cetățeni atunci, au fost rezolvate de autoritățile locale, lucru pe care îl putem vedea în realitate. Au fost reparate multe drumuri, trotuare, pasaje subterane, au fost restaurate și modernizate numeroase parcuri, havuzuri, au fost construite terenuri de joacă și sportive, au fost amenajate parcuri și alte teritorii etc.

Însă o serie de probleme au rămas nerezolvate, la care s-au adăugat altele noi care trebuie soluționate.

Deosebit de grave sînt problemele cu privire la clădirile nefinisate, așa-numitele "clădiri abandonate", atunci cînd agentul economic oprește construcția, iar clădirea capătă un aspect deplorabil, în ea se acumulează gunoaie și se adună persoane fără adăpost.

Locuitorii așteaptă ca autoritățile municipale să întreprindă, așa cum au promis anterior, acțiuni active pentru soluționarea acestora, inclusiv prin elaborarea unor modificări legislative care să permită luarea unor măsuri împotriva proprietarilor clădirilor nefinisate de pe teritoriul municipiului Chișinău, care nu fac nimic în legătură cu construcția clădirilor nefinisate sau abandonate de mai bine de trei ani.

Actuale rămîn și problemele ce țin de repararea drumurilor din curți, crearea unor noi parcări, amenajarea parcurilor etc.

Cetățenii ar dori să vadă rezultate cît mai tangibile în aceste și alte domenii deja în viitorul apropiat.

În acest sens, portalul Noi.md a realizat un sondaj în rîndul cititorilor săi pentru a identifica cele mai stringente probleme ale locuitorilor fiecărui sector al capitalei.

De data aceasta vom vorbi despre așteptările locuitorilor sectorului Poșta Veche al capitalei

De fapt, Poșta Veche face parte din sectorul Rîșcani, dar locuitorii săi delimitează acest micro-raion și îl numesc cu blîndețe „Starușka”.

Locuitorii sectorului propun lărgirea străzii Studenților, deoarece la intersecția cu strada Calea Orheului se formează mereu ambuteiaje foarte mari. Cetățenii vor rezolvarea aceeași probleme privind ambuteiajele de pe Cercul Visterniceni, care este deosebit de greu de traversat din cauza numărului mare de autoturisme în orele de seară, iar dimineața se observă ambuteiaje mari pe cercul dinspre strada Calea Orheiului.

De asemenea, cetățenii sfătuiesc autoritățile să amplaseze oglinzi în zonele cu locuințe din sectorul privat, la intersecții, pentru a vedea dacă pe drumul care îi interesează circulă și alte mașini, deoarece acolo au loc accidente foarte des.

Cetățenii mai cer amenajarea aleii de pe strada Ceucari, rezolvarea problemei cîinilor vagabonzi, crearea locurilor de parcare, repararea străzii, amplasarea băncilor, îndepărtarea sau repararea autobuzelor vechi și ruginite abandonate în stația de troleibuz, astfel încît locuitorii să se poată plimba cu copiii și să-și petreacă timpul liber în condiții confortabile. De asemenea, locuitorii din zonă sînt foarte nemulțumiți de faptul că terenul sportiv existent a fost împrejmuit cu un gard, deoarece cei care locuiesc în casele din apropiere au rămas fără acces la acest nucleu sportiv al cartierului.

Locuitorii din sectorul privat de pe străzile 8 Martie, Constructorilor, Podgoreni, Poștei, Montana, Badiu consideră că cea mai mare problemă este traficul care îi sufocă. În același timp, aceștia constată că copiii nu au unde să se joace și stau în casă, deoarece este periculos să iasă, mai ales în orele de vîrf.

În plus, rămîne actuală problema lărgirii intrărilor în cimitirul de pe strada Doina; la ieșire, partea carosabilă are nevoie de reparații capitale, la fel ca și drumul în sine.

Ieșirea spre strada Balcani este extrem de complicată – se creează mereu ambuteiaje și foarte des au loc accidente. Ar fi bine să fie instalat un semafor acolo. În zilele de Paști, foarte multă lume merge la cimitir, toate acestea creează probleme mari nu doar de reputație (pentru primărie), ci și de siguranță.

La intersecția străzilor Socoleni-Doina, imaginea cartierului este umbrită de un șantier părăsit, iar în josul străzii, drumul are nevoie de reparație.

Asfaltul de pe strada Podgoreni și de pe străzile învecinate se află într-o stare deplorabilă - bălțile și gropile le dau bătăi de cap șoferilor și pietonilor. Din păcate, această parte a orașului pare abandonată și fără urme de magazine și terenuri de joacă.

Acute rămîn și problemele privind cîinii vagabonzi, repararea drumurilor din curți și amenajarea parcărilor, probleme specifice tuturor sectoarelor.

În acest context, cetățenii așteaptă ca autoritățile să prezinte un plan detaliat cu termene concrete pentru rezolvarea acestora și altor probleme urgente.

Portalul Noi.md a solicitat deja părerea autorităților locale pe marginea acestui subiect și va publica răspunsurile imediat ce le va primi.

Redacția Noi.md vă îndeamnă să ne anunțat și despre alte probleme din acest micro-raion, scriindu-ne pe adresa de e-mail info@noi.md.

Source: noi.md

Keywords:

Poșta Veche , Chisinau

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
sec. XX
Populația:
93 locuitori

Pervomaisc este un sat din cadrul comunei Lenin din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 26 km de orașul Rîbnița și la 136 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2002, populaţia localității constituia 93 de oameni. Satul Pervomaisc a fost înființat în secolul XX.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.