18 december 2023, 15:30 views 1619
Un cîntăreț din Zăicani, țintuit în scaunul cu rotile, a primit titlul de cetățean de onoare al satului
18 december 2023, 15:30 views 1619

Un cîntăreț din Zăicani, țintuit în scaunul cu rotile, a primit titlul de cetățean de onoare al satului

A petrecut toată viața pe scenă, în fața publicului, iar acum se află la un centru de bătrîni și este dependent de un scaun cu rotile.

Este povestea lui Anatol Gherman, cîntăreț și fost conducător al ansamblului vocal-instrumental "Viitorul". În ajunul sărbătorilor de iarnă, primăria satului Zăicani, localitatea de baștină a artistului, împreună cu ansamblul "Zăicănenii de la nord" au susținut un concert și i-au oferit titlul de cetățean de onoare al satului Zăicani, notează Noi.md cu referire la moldova1.

Anatol Gherman spune că nu s-a mai urcat pe scenă de vreo patru ani. A suferit mai multe operații chirurgicale, iar mai mult de două luni a fost în stare de comă. Acum este bine și se află la Centrul de plasament pentru Persoane Vîrstnice și Persoane cu Dizabilități din Chișinău.

„Eu în ultima vreme am fost bolnav foarte tare, am stat în comă două luni. Dar a trecut aceasta și este mai bine. Surpriza de astăzi a zăicănenilor eu eram cunoscut cu ea de ziua de ieri și deoarece așa s-a întîmplat că au venit colegii mei de la 200 de kilometri, clar că și eu am fost aici”, spune Anatol Gherman.

Ansamblul de bărbați "Zăicănenii de la nord" a susținut un concert pentru toții bătrînii care se află la acest centru.

„Suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, avem în repertoriu cîteva colinzi și niște piese așa mai deosebite de suflet, special pentru oamenii care se află în acest azil”, menționează Liviu Rusu, conducătorul artistic al ansamblului.

Totodată, mai mulți antreprenori și oameni de rînd din satul Zăicani au donat produse alimentare Centrului de bătrîni.

„Primăria și cu Consiliul local Zăicani am hotărît și am luat decizia de a-i înmîna titlul de onoare cetățean de onoare al satului Zăicani. Totodată, am hotărît să facem pentru acest centru de bătrîni un act de caritate la care au contribuit agenții economici din sat și fiecare locuitor cu ceea ce a putut”, spune primarul satului Zăicani, Victor Tăbîrța.

Centrul de plasament pentru Persoane Vîrstnice și Persoane cu Dizabilități din Chișinău găzduiește aproximativ 200 de persoane.

Source: noi.md

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1821
Populația:
470 locuitori

Saca este un sat din cadrul comunei Ghelăuza, raionul Străşeni. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Strășeni și la 28 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 470 de oameni. Satul Saca a fost menționat documentar în anul 1821.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.