|
Pentru "barbarismul ecologic" conducerea primăriei Ivancea riscă amendă și dosar penal (Foto)
Acțiunile conducerii primăriei comunei Ivancea, care au dus la distrugerea în mod barbar a peste o sută de arbuști și 10 copaci în zona de parc de-a lungul traseului turistic, au fost declarate ilegale, iar vinovații vor fi pedepsiți.
Conform informațiilor portalului Noi.md, pentru acțiunile sale ilegale, funcționarii primăriei Ivancea vor trebui să achite o amendă solidă, de circa 85 000 de lei. De asemenea, autoritățile competente ale Republicii Moldova au expediat o cerere de intentare a unui dosar penal în privința persoanelor vinovate de contravenție.
După cum s-a anunțat anterior, la indicația primarului de Ivancea, Boris Ochișor, a fost făcută așa-numita "curățenie și curățare" a parcului din centrul satului. Astfel, de fapt, în mod barbar, cu ajutorul unui excavator, au fost distruși mai mult de o sută de arbuști și 10 copaci în zona de parc de-a lungul traseului turistic.
Aceste acțiuni din partea conducerii primăriei nu au fost susținute de nici un proiect aprobat sau planuri de dezvoltare a parcului, iar toate lucrările de tăiere au fost efectuate fără permisiuni corespunzătoare, ceea ce vorbește despre luarea unor decizii și acțiuni absolut nepotrivite din partea primarului și a consilierilor săi.
Inspectorul serviciului ecologic, care a fost invitat să inspecteze parcul, a înregistrat infracțiunea și a întocmit un act. Judecata a confirmat ilegalitatea acțiunilor conducerii primăriei comunei Ivancea, care va fi pedepsită pentru "barbarismul său ecologic". Noi vom urmări evoluția evenimentelor.
Source:
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Хорошая новость для молдован в Испании
- "Транспортный безвиз" для грузовых перевозок: с кем договорилась Украина
- Отменен безвизовый режим с Республикой Эквадор
- Проекту Moldovenii.md 13 лет
- Cотрудника посольства Молдовы в России объявили персоной нон грата
- Пифагор первым принес вегетарианство на Запад
- Остатки древних цивилизаций: шлифованные горы со следами машинной обработки (+Фото)
- В деревне счастье даётся бесплатно
- Даже минимальные дозы алкоголя оказались опасны для здоровья
- 10 интересных фактов про Молдову (Видео)
- Эти продукты очищают организм лучше любых лекарств
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 728 locuitori
Tomeştii Noi este un sat din cadrul comunei Balatina, raionul Glodeni. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Glodeni și la165 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 728 de oameni. Satul Tomeştii Noi a fost întemeiat la începutul secolului XX.
Comments
(0)