|
Photo: cec.md |
Voturile exprimate pentru Consiliul municipal Chişinău vor fi renumărate
Voturilor exprimate pentru Consiliul municipal Chişinău vor fi renumărate. Judecătoria sectorului Centru a admis demersul Partidului Socialiştilor privind necesitatea de renumărare. PSRM anunţă într-un comunicat de presă că judecata a decis că renumărarea voturilor trebuie să aibă loc în termen de 7 zile din momentul emiterii deciziei, transmite IPN.
Socialiştii invocă mai multe încălcări comise în timpul votării în municipiul Chişinău. În cadrul unei conferinţe de presă pe marginea totalurilor turului întâi al alegerilor locale, liderul socialist, Igor Dodon, a declarat că PSRM va cere recalcularea voturilor, iar în suburbia Sângera, se va cere organizarea unui scrutin repetat.
„Au fost incidente la secţiile de votare din suburbii, în special în Sângera, unde consilierii din partea aşa-ziselor partide pro-europene s-au baricadat în secţie şi nu au permis semnarea proceselor verbale. Noi vom cere alegeri repetate la Sângera, deoarece, potrivit informaţiei preliminare, socialiştii au înregistrat acolo un rezultat bun, care ne-ar fi permis obţinerea celui de-al 20-lea mandat şi formarea unei majorităţi cu alte partide de stânga în Consiliul Municipal", a spus Dodon.
Potrivit rezultatelor preliminare ale Comisiile Electorale Centrale după alegerile din 14 iunie, în Consiliul municipal Chişinău Partidul Socialiştilor a acumulat 31,71% (19 mandate), Partidul Liberal – 29,54% (17 mandate), iar Blocul electoral „Platforma Popular Europeană din Moldova – Iurie Leancă" – 11,55% (6 mandate). Partidul Nostru a obţinut 6,33% (3 mandate), Partidul Comuniştilor – 5,14% (3 mandate), Partidul Liberal Democrat – 3,62% (2 mandate), iar Partidul Democrat – 2,74% (1 mandat).
PSRM a anunţat deja că nu recunoaşte şi rezultatele celui de-al doilea tur de scrutin la Chişinău şi că le va contesta în instanţă.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Все говорят, что перекись полезна, но вот чего они не говорят
- Живые души деревьев
- Кто такие старообрядцы и как церковный раскол XVII века изменил Русь (Видео)
- Будни элефантерии: краткая история боевого применения слонов (+Фото)
- Выпейте эту смесь перед сном, и Вы удалите из организма все, что съели в течение дня!
- Интересная история переезда на землю Дмитрия и Марии (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1523
- Populația:
- 364 locuitori
Izvoare este un sat din cadrul comunei Pohrebeni, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 38 km de oraşul Orhei şi la 84 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 364 de oameni. Satul Izvoare a fost menționat documentar în anul 1523.
Comments
(0)