|
O cursă de binefacere în parcul Valea Morilor
Uniți pentru caritate. Zeci de persoane s-au adunat în Parcul „Valea Morilor" din Capitală pentru a participa la o cursă de binefacere dedicată prevenirii și luptei împotriva cancerului.
Banii colectaţi vor fi donați celor care suferă de această boală.
Cursa caritabilă a fost organizată de celebrul coregraf Teodor Rădulescu. El a învins lupta cu cancerul și acum a decis să ajute şi alte persoane bolnave.
Unii participanţi la eveniment au încins atmosfera prin dans, iar cei mai îndrăzneți au alergat pe o distanţă de cinci kilometri.
"Am vrut să demonstrez tuturor că există viaţă şi după cancer. Eu care am trecut prin asta şi ceilalţi care au şansa să-şi revină. Un om care are nevoie de aceşti bani şi îi va lua direct din acest coş. O să vedeţi cum o să-i numărăm şi o să-i transmitem reprezentaţilor celor două persoane apropiate mie", a specificat coregraful Teodor Rădulescu.
Cei care au venit în Parcul „Valea Morilor" sunt fericiți că-i pot ajuta pe cei mai triști.
"Îmi pare foarte bine că particip la un asemenea eveniment. Cred că este foarte important să ajutăm oameni care suferă de această boală. Cîte un leu, câte doi să adunăm şi împreună vom fi mai puternici şi vom putea ajuta aceşti oameni să trăiască", a săecificat interpreta, Alexandra Shine.
"Există oameni mai nevoiaşi ca noi. Din câte ştim tratamentul unor asemenea boli este foarte costisitor".
"Am aflat de pe internet despre această cursă caritabilă. Vrem să-i ajutăm şi pe cei care nu se pot bucura ca noi de sănătate şi de alergat în jurul lacului".
Teodor Rădulescu a anunţat că peste o lună va mai organiza încă un eveniment caritabil.
Source:
- Новые возможности для молодежи: Открылся Общественный центр YMCA Moldova для ресурсов и развития
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1528
- Populația:
- 1196 locuitori
Oneşti este un sat din cadrul comunei Zăbriceni, raionul Edineţ. Satul este situat la o distanță de 14 km de orașul Edineț și la 9 km de stația de cale ferată Brătușeni. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1196 de oameni. Prima atestare documentară a satului Onești din ținutul Hotin datează din 7 martie 1528.
Comments
(0)