14 february 2018, 16:10 views 3079
Salonul Jaguar-Land Rover s-a transformat într-un art-studio (Foto, Video)
14 february 2018, 16:10 views 3079

Salonul Jaguar-Land Rover s-a transformat într-un art-studio (Foto, Video)

Spaţioase, comode şi pline de culoare – aşa sînt noile bijuterii pe patru roţi prezentate la sfîrşitul săptămînii trecute de studioul artistic Jaguar-Land Rover.

Zilele uşilor deschise au fost un prilej bun pentru împătimiţii de maşini pentru a se familiariza cu unul dintre cele trei automobile mult rîvnite. În cadrul evenimentului au fost prezentate trei capodopere britanice noi: Jaguar E-Pace, Range Rover Sport și Range Rover.

Orice vizitator al studioului artistic a avut posibilitatea nu doar să aprecieze modelele prezentate, ci să se delecteze cu deserturile îndrăgite și chiar să se scufunde într-o lume a culorilor minunate, participînd la atelierele de creaţie.

„Jaguar și Land Rover sînt două branduri cu o istorie bogată și plină de culoare, iar modelele noi pe care le prezentăm astăzi sînt la fel de colorate, în adevăratul sens al cuvîntului. Acestea sînt de culoare roșie, neagră și albă. Noi optat pentru culorile care se potrivesc reciproc și am elaborat o idee creativă, pe care am numit-o „ Feel the color" (Simte culoarea). Tuturor vizitatorilor le-am oferit posibilitatea de a se scufunda în lumea culorilor, și această pasiune ține nu doar de automobile. Se știe că din copilărie ne place să desenăm, iar în fiecare dintre noi trăiește un pictor. Tocmai din acest motiv noi am transformat salonul nostru auto Jaguar-Land Rover într-un atelier de creație, iar fiecare vizitator are posibilitatea nu doar să se bucure de culorile aprinse și designul britanic al acestor automobile, dar să ia parte și la aceste master-classuri de desen abstract, la fel, cu utilizarea celor trei culori – alb, roșu și negru", a spus directorul salonului auto „Jaguar" şi al companiei „ArtMarket" din cadrul holdingului DAAC Hermes Andrei Elistratov.

Potrivit directorului salonului Jaguar Land Rover, Eduard Vacaric, moldovenii au gusturi din ce în ce mai rafinate cînd este vorba de maşini. Potrivit lui, evenimentul vine şi cu o premieră pentru Moldova – modelul Jaguar E-pace, care, cu siguranţă, va fi unul dintre cele mai solicitate automobile.

„Acest eveniment este foarte important pentru noi, fiindcă le prezentăm vizitatorilor trei modele noi. Este vorba de Jaguar E-pace – un model absolut nou, este o premieră pentru Moldova, precum și pentru toată lumea, și două modele de la Land Rover – modele facelift, renovate, și anume Range Rover și Range Rover Sport. Înainte de a planifica aducerea în țară a acestor automobile, am avut o grămadă de comenzi, iar acum, treptat, facem livrarea. Aceste automobile sînt foarte populare în rîndurile moldovenilor", a specificat Eduard Vacaric.

La plecare, pe lîngă impresiile plăcute, fiecare vizitator a primit și daruri din partea studioului artistic Jaguar-Land Rover.

Source: noi.md  

Keywords:

automobil , DAAC Hermes

Comments

 (0)
 
*
3 characters or more, Latin letters only

*
Anti-SPAM code:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Settlements of Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1528
Populația:
1776 locuitori

Găleşti este un sat şi comună din raionul Străşeni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Găleşti și Găleştii Noi. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Strășeni și la 46 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1776 de oameni. Satul Gălești a fost menționat documentar în anul 1528 cu denumirea Tutoveni.

Library
Electronic library of www.moldovenii.md contains books, documents, audio and video materials about the Moldavian history, culture and civilization from the ancient time to nowadays.