|
Decizie privind galeriile subterane depistate pe locul de construcţie a teatrului din Cahul
Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice a decis să transfere puţin baza clădirii viitorului Teatru Republican Muzical-Dramatic „B.P. Haşdeu" din Cahul pentru a proteja una din galeriile subterane descoperite în acest perimetru.
Membrii Consiliului s-au întrunit la Cahul pentru a examina în teren problemele legate de construcţia teatrului apărute în legătură cu descoperirea în perimetrul gropii de fundaţie a unor galerii subterane.
Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice, format din specialişti în domeniul arhitecturii, construcţiilor, arheologiei, conservării şi restaurării patrimoniului cultural construit, a luat decizia de a se transfera cu 2-3 metri fundaţia viitorului sediu al teatrului, în limitele terenului aferent, pentru a putea proteja una dintre galeriile din perimetrul gropii de fundaţie. Galeria 1 va fi exhaustiv cercetată şi ulterior demontată, materialele/cărămizile recuperate urmând a fi utilizate la restaurarea galeriei 2. De asemenea, decizia se referă la cercetarea, restaurarea şi valorificarea corespunzătoare a galeriei 2 pentru a fi expusă publicului.
Proiectul de construcţie a noului edificiu pentru Teatrul „B.P.Haşdeu" din Cahul are loc urmare Memorandumului semnat între Republica Moldova şi România şi a grantului de 800 de mii de euro alocat de Guvernul României, care prevede finalizarea lucrărilor de construcţie în anul 2016.
În timpul excavării gropii de fundaţie a noului edificiu au fost identificate vestigiile a două segmente de galerii subterane datate cu secolul al XIX-lea, care au fost supuse cercetărilor de specialitate. Pe parcursul ultimilor 20 de ani, urmele unor galerii subterane au fost semnalate de către locuitorii oraşului Cahul în mai multe sectoare ale urbei.
Source:
- Хаос в аэропорту Кишинева: Пограничная полиция отреагировала на недовольство людей
- Люди, родившиеся в Молдове и имеющие гражданство других государств, могут запросить признание молдав…
- Новый грандиозный концерт Константина Московича и Crazy Orchestra ©
- PROмарафон: вместе бежим, вместе спасаем жизни ©
- Молдова отмечает 10-летие либерализации визового режима
- Молдаванин скончался в США после того, как получил от полицейских удар электрошокером
- Психоз планетарного масштаба... (Видео)
- Целебный отвар из хвои сосны снизит давление на много лет
- Все говорят, что перекись полезна, но вот чего они не говорят
- Живые души деревьев
- Кто такие старообрядцы и как церковный раскол XVII века изменил Русь (Видео)
- Будни элефантерии: краткая история боевого применения слонов (+Фото)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1929
- Populația:
- 585 locuitori
Sovietscoe este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componența comunei fac parte localitățile Vasilievca și Sovietscoe. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Rîbnița și la 136 km de Chișinău. Populaţia satului Sovietscoe alcătuia 585 de oameni în anul 2004. Satul Sovietscoe a fost înființat în anul 1929.
Comments
(0)