string(7) "library" string(8) "document"
1812
1457
1504
940
1646
1401
300
1307
87
1775
514
1832
1410

Dridri

1 2 3 4 5

— Domnule conte! zise copila uimită, asta-i o trădare!

— Ba-i un simplu omagiu către suverana inimii mele.

Şi zicând aceste cuvinte, contele întinse mâna pentru ca să ajute copilei a se coborî. Dridri sta neclintită în fundul cupeului, dar contele adăugă: „Biata Ledy n-a mâncat nimic de azi-dimineaţă; fie-ţi milă de dânsa, dacă nu de mine“.

— Fie, replică în fine Dridri, vă sunt datoare cu o prea mare mulţumire ca să mai am dreptul de a refuza.

— Sunteţi un înger, exclamă contele cu fericire.

— Un înger căzut! gândi biata copilă cu un suspin înăduşit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Din momentul ce dra Chataignez păşi pragul acestui otel, ea intră pe cărarea unei noi existenţe de lux, de plăceri, de nebunii pariziene, o viaţă în care amor-propriul găsea toate satisfacerile dorite, fără însă ca inima-i să fie părtaşă la ele.

Otelul pus la dispoziţia ei de contele de Farol era un cap doperă de arhitectură italiană; mobilarea lui realiza minunile Halimalei. Salonul principal se deschidea pe o grădină plină de plante exotice şi umbrită de copaci mari de Paulonia, un adevărat colţ de rai. Acel salon era ornat cu oglinzi înalte şi cu tablouri lucrate de cei întâi pictori moderni; el comunica prin porţi de cristal cu alte două mai mici saloane, unul mobilat în stil persian şi celălalt în stil pompeian.

Camera persiană era îmbrăcată pe pereţi cu stofă citarie de Brusa şi pe parchet cu un covor de Smirna, care producea sub picioare efectul unui gazon molatic. În unghiurile lui se rotunjeau patru divanuri acoperite cu şaluri în dungi de diferite culori. O lampă de argint de forma maurescă se cobora din mijlocul tavanului şi răspândea o lumină misterioasă în acel cuib de visuri orientale. Camera pompeiană era întreg ornată cu mobile romane de bronz, care-i dau un aer de antichitate şi care deşteptau în minte imaginea traiului casnic de pe timpul împăratului August, pe când artele frumoase ajunseră la gradul cel mai înalt de perfecţie.

Sala de prânz, spaţioasă, bine luminată cu trei ferestre mari, era învelită cu piele nohotie de Cordova şi conţinea un asortiment frumos de mobile de stejar sculptat, toate adunate de prin castele cu multă dificultate şi cu preţuri fabuloase. Iar mai cu seamă camera de culcat înfăţişa o adevărată feerie! Patul de abanos avea forma paturilor regale, purtând un baldachin pe patru coloane lucrate la strung cu o măiestrie perfectă şi fiind capitonat cu brocart vişiniu de Lion. La colţurile acestei camere delicioase se iveau statuete de marmură de ale celebrului sculptor Pradier, una reprezentând amorul, a doua inocenţa, a treia cochetăria şi a patra voluptatea. Pe pereţi erau aninate oglinzi de Veneţia şi pe cămină strălucea o pendulă de argint incrustată cu lapis lazzuli.

E de prisos să mai cercăm a descrie numeroasele obiecte de artă răspândite prin apartament: etajere de palisandru înghesuite cu mii de bagatele preţioase precum: filigrane de Genova, corali de Neapole, cutii de lac de Japon, porţelane de China etc.; e de prisos să mai enumerăm lămpile de malachit, argintăria masivă de prin bufeturi, lăzile de porţelan de Saxa, în care înfloreau arbori de camelia şi de naramze. Vom adăuga numai că grajdurile otelului conţineau şase cai de preţ, doi de călărie şi patru de ham, şi că în şură se găseau un landau, o victorie şi faimosul cupeu galben, care a jucat un rol atât de important în viaţa eroinei noastre. Totul era somptuos şi perfect! Dridri se afla în elementul ei! În fiecare crisalidă este ascuns un flutur strălucitor! În fiecare femeie este ascunsă o regină! Femeia se naşte cu instinctele eleganţei şi frumosului; ea simte că toate odoarele pământului sunt create pentru dânsa: flori, parfumuri, pietre scumpe, arte, industrie ornamentală etc. Şi nu e departe de a crede că însuşi soarele a fost aprins în ceruri numai şi numai pentru ca să lumineze graţiile ei. Pe când bărbatul are nevoie de ani întregi spre a se ciopli şi a ajunge la oarecare grad de distingere, femeia în câteva săptămâni se metamorfozează ca prin vărguţa unei zâne şi se apropie de perfecţie. Crisalida se deschide, fluturul iese zburând şi strălucitor la soare.

Dridri, care trăise până atunci în simplitatea unei vieţi lipsite de avere, deveni în curând una din primele dame elegante din Paris. Pe cât era plăcută ca artistă la teatru, cu mai mult încă ea dobândi renume de castelană amabilă în otelul ei. Gustul perfect al toaletelor sale servea de model societăţilor bogate din capitală, încât multe din obiectele de lux purtau numele ei. Aşa, cusătoresele vindeau mantale şi capele à la Chataignez, orfevrii lucrau medalioane Chataignez, caretaşii fabricau cupeuri Chataignez şi culoarea galbenă fu declarată culoare de modă chiar din ziua sărbă torii de la Longchamp.

Dridri avea loji cu anul la Opera Italiană şi la Teatrul Francez; ea asista în avanscene la toate primele reprezentări de piese noi; ea nu lipsea niciodată de la alergările de cai de la Chantilly, şi când un domino elegant intriga cu spirit pe fashionabilii de la foişorul operei celei mari în nopţile de carnaval, toţi se jurau că e Dridri.

În adevăr, nimic nu lipsea eroinei noastre pentru ca să strălucească în toată splendoarea pariziană, căci contele de Farol pusese toată averea lui la picioarele iubitei sale amante, fiind mândru şi fericit de concheta sa. El se credea cu misie de a-i împlini toate capriciurile ei şi prin urmare nu se trecea o zi fără ca să-i aducă noi obiecte de toaletă sau de artă: şaluri, mătăsării, bijuterii, dantele, tablouri etc., etc., astfel încât Dridri îi dase în glumă porecla de contele de Bazar.

Jună, veselă, spirituală, seducătoare în deplină putere a cuvântului, ea avea, lucru lesne de înţeles, un cortegiu foarte numeros de adoratori; puţini însă se bucurau de favoarea de a pătrunde în sanctuarul divinităţii lor, şi aceştia erau numai amicii intimi ai contelui. Dominaţi de un farmec neînvins, ei ar fi părăsit orice adunare aristocrată din cartierul Saint-Germain pentru ca să petreacă seara în saloanele otelului Chataignez şi ar fi schimbat chiar masa lui Luculus pe un supeu animat de spiritul frumoasei artiste. Toţi făceau împrejurul ei un concert de complimente, de suspinuri, de declarări amoroase, încât Dridri îi numea orchestra mea, precum o regină zice curtea mea. Acea denumire era cu atât mai potrivită că vesela copilă atribuise fiecărui din adoratori caracterul unui instrument: aşa, de pildă, unui gros financiar care se lăuda necontenit cu milioanele lui ea-i zicea la grosse caisse; unui marchiz care se făcea că are vedere scurtă, pentru ca să nu salute pe nimeni, ea-i dase porecla de clarinette, clarineta fiind instrumentul favorit al orbilor din Paris; unui lung şi uscat cavaler de Malta, care ofta mereu lângă dânsa, îi lipise titlul comic de flautul fermecat etc. Unul însă dintre ei, un englez din cele mai însemnate familii din Scoţia, lord Arthur B., era mai serios înamorat de Dridri şi totodată mai rezervat în purtarea lui. El locuia în Paris de patru ani, era amicul celebrului lord Seymour, care a fost tipul englezului elegant şi excentric, şi devenise unul din oaspeţii cei mai exacţi ai otelului Chataignez. Fiind În relaţii intime cu contele de Farol, lord Arthur nu lăsa să treacă o zi fără a face vizita sa respectuasă tinerei artiste, mulţumindu-se numai de a o privi în tăcere şi păstrâ nd necontenit o fizionomie demnă şi rece. Dridri îl numise lord Nord.

O singură dată el cercă a pune conversaţia pe calea înflorită a sentimentului, dar găsi calea prea îngustă pentru doi şi se retrase cu prudenţă îndărăt. Era într-o seară din luna lui mai; dra Chataignez se afla în grădină, culcată într-un hamac aninat de doi salcâmi înfloriţi, şi admira efectul lunii asupra frunzelor copacilor. Lord Arthur se puse pe o canapea de bronz şi după câteva minute de contemplare zise:

— Frumoasă seară!

— Frumoasă ca luna care o luminează, răspunse artista.

— Mai frumoasă încă!. . . frumoasă ca d-voastră! replică lordul cu jumătate de glas. Dridri privi cu mirare la el şi zise zâmbind:

— Mylord, iată cel întâi compliment ce-mi adresezi de când ne cunoaştem... Are să se schimbe vremea.

— Ba nu, domnişoară, căci de ar fi după dorinţa mea, toate zilele şi nopţile ar fi pentru d-voastră pline de lumină, de fericire, de. . .

— Şi de ce alta? întrebă copila cu puţină cochetărie.

— De amor! răspunse lord Arthur, făcându-şi curaj. Dridri căzu pe gânduri; englezul se apropie de dânsa şi-i zise uimit:

— Spuneţi-mi drept, domnişoară, iubiţi pe contele de Farol?

— Contele-i cel mai bun amic al meu.

— Între amicie şi amor distanţa e mare!... însă dacă aş veni şi eu la rândul meu ca toţi ceilalţi să vă spun că vă iubesc, ce mi-aţi răspunde?

— Mylord, am declarat ducelui de Valmont că nu-l pot iubi pentru că-i însurat; am declarat marchizului de Brenis că nu-l pot iubi pentru că-i holtei; am declarat prinţului Osticoff că nu-l pot iubi pentru că-i rus, şi d-tale ţi-aş declara că nu te pot iubi pentru că eşti englez. Eu mă aflu fericită de amicia contelui şi nu doresc nimic mai mult.

— Vă înţeleg, replică lord Arthur cu tristeţe, şi vă mulţumesc de francheţe... Oricare să fie soarta noastră, eu rămân acelaşi către d-voastră, domnişoară, şi vă stimez încă mai mult. Zicând aceste, lord Arthur sărută mâna artistei şi ieşi din grădină. Rămasă singură, Dridri se simţi pătrunsă de melancolie; un fragment din conversaţia precedentă trecea necontenit ca o fantasmă prin mintea ei: între amicie şi amor distanţa e mare!

„Amorul, gândea copila, amorul! ce să fie această patimă puternică? ce fericire necunoscută mie trebuie să producă în realitate, când chiar pe scenă, în comedii imaginare, ea produce aşa de profundă impresie!“ Şi, tot lăsându-şi cugetarea pe valurile acestei reverii fermecătoare, ea suspină şi începu a cânta încet o romanţă cu refrenul următor:

Amor, amor

Încântător!

Amor, amor,

Te chem cu dor.

O axiomă pretinde că: a vorbi de amor este a face amor. S-ar putea cu drept adăuga că: a cânta amorul este a-l dori!... Tânăra noastră eroină se găsea acum în acea criză sufletească unde femeia simte că-i lipseşte adevărata viaţă a inimii, adevăratul ţel al misiei sale pe pământ, iubirea, coroana femeii!...

Lord Arthur, întorcându-se la otelul său, chemă îndată pe intendentul lui ş-i zise:

— Sir Brown, cum stau trebile contelui de Farol?

— Rău! răspunse Brown. După ordinele ce mi-aţi dat, am luat informări exacte şi am aflat că averea sa este în deficit. Contele a subsemnat mai multe obligaţii ale căror termene sunt expirate şi nu cred să aibă cu ce să le plătească.

— Cumpărat-ai toate biletele sale?

— Am cumpărat pân-acum pentru suma de 368.000 fr.

— Prea bine! Reclamă îndată prin tribunalul de comerţ lichidarea acestei sume, în numele d-tale, şi dacă debitorul va întârzia cu plata, cere închiderea lui la Clichy.

1 2 3 4 5