24 aprilie 2024, 17:00 Natura şi turismul views 29143
Călătorie pe Răut
24 aprilie 2024, 17:00 Natura şi turismul views 29143

Călătorie pe Răut

Răutul este afluentul de dreapta a Nistrului care-și ia începutul din apropierea satului Rediu–Mare, raionul Donduşeni, curge în direcţia sud-estică, de două ori îşi schimbă direcţia curgerii (lîngă Bălţi şi Floreşti) şi se varsă în Nistru lîngă satul Ustia. Albia rîului atinge lăţimea de 3 m la Bălţi şi pînă la 9 km lîngă Orhei. Pe Răut sînt multe plavii, care în mare parte au fost uscate. Între Floreşti şi Căzăneşti Răutul trece prin stîncile de calcar, formînd defileuri adînci şi înguste.

Deosebit de pitoresc este Răutul în raionul Orhei, unde rîul formează o mulţime de meandre şi se scurge într-o vale adîncă, formată din creste de toltre (malul stîng), iar pe sectoarele dintre satul Trebujeni şi Furceni este înconjurată de pădure (malul drept).

Călătoria noastră începe din împrejurimile satului Trebujeni, raionul Orhei, care intră în componenţa extraordinarului complex istorico–arheologic Orheiul Vechi. Anume aici valea rîului Răut este deosebit de frumoasă. Am călătorit pe malul stîng al rîului şi traseul nostru în mare parte a trecut printr–un lanţ de munţi foarte pitoresc (pe partea stîngă) şi a unei păduri de foioase pe malul drept. Distanţa totală a traseului a alcătuit aproape 8-9 km. Aproximativ la mijlocul traseului valea rîului se lărgeşte şi formează un platou foarte larg şi pitoresc, aici au loc anual festivaluri muzicale.

Traseul se parcurge pe jos şi nu este deloc greu, poate fi recomandat oricăror categorii de turişti, inclusiv şi copiilor mai mari de 7 ani, dar trebuie să ţineţi cont că numai prima jumătate a drumului poate fi parcursă cu un mijloc de transport. Punctul final al acestui traseu este satul Furceni, Orhei. În acest loc peste Răut sînt aruncate două poduri — unul vechi şi cel nou, mai sus, pe cursul rîului.

Călătorie pe Răut de la Trebujeni la Furceni - album foto

Cuvinte cheie:

Moldova , riuri , turism , Raut

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1921
Populația:
1652 locuitori

Congazcicul de Sus este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Congazcicul de Sus, Congazcicul de Jos și Duduleşti. Localitatea se află la distanța de 7 km de municipiul Comrat și la 107 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1652 de oameni. Satul Congazcicul de Sus a fost întemeiat în anul 1921.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.