Petru Rareș – ocrotitor al țării și poporului

Astăzi se împlinesc 480 de ani de la începutul celei de-a doua domnii a lui Petru Rareş în Moldova. Petru Rareș a domnit în Moldova de două ori – 1527–1538; 1541–1546.

În februarie 1541 Petru Rareş revine în scaunul domnesc. A urmat politica părintelui său Ştefan cel Mare, urmărind consolidarea autorităţii centrale, îngrădirea puterii marilor boieri, întărirea ţării. Pe plan extern, Petru Rareş a desfăşurat o largă activitate diplomatică. În a doua sa domnie s-a arătat tot atît de energic, ca şi în prima. Mai întîi, a pedepsit crunt pe boierii care l-au trădat, apoi a organizat o expediţie în Transilvania (1541-1542), dar fără succes. Voievodul reuşeşte să recapete o parte a teritoriului dintre Prut şi Nistru, inclus în raiaua Bender. Dar turcii refuză să-i restituie prin răscumpărare cetatea Tighina (rebotezată în Bender) şi localităţile din preajma ei. În vederea luptei cu otomanii a semnat o înţelegere cu Habsburgii, care însă „nu i-a fost de folos”.

La ordinul sultanului el îl trimite în calitate de ostatic la Istanbul pe fiul său mai mare Alexandru, iar după moartea acestuia în 1544 la curtea otomană este trimis un alt fiu al său, Iliaș Rareș, viitor voievod al Moldovei. Ulterior trimiterea ostaticilor la Istanbul devine o tradiție, care asigura credința domnilor față de Poartă.

A fost un mare credincios şi un mare sprijinitor al bisericii ortodoxe. Din vremea domniei lui ne-au rămas mănăstirile Rîşca, Pobrata, Moldoviţa (reclădită), a refăcut biserica mănăstirii Căpriana, bisericile din Baia, Suceava, Hîrlău, Tîrgul Frumos ş. a. Elena Rareş, soția voievodului a fost ctitor a edificiilor religioase ridicate la Suceava şi Botoşani. Pictorii epocii lui Petru Rareş au lăsat minunate picturi exterioare, vestite în toată lumea. Dintre ele pot fi admirate și azi frescele de la Probota, Sf. Gheorghe – Suceava, Humor, Baia, Moldoviţa, Bălineşti, Sf. Dumitru – Suceava, Coşula, Arbore, Voroneţ.

Slăbit de boli, Petru Rareş se stinge din viață la 3 septembrie 1546 şi a fost înmormîntat la ctitoria sa – mănăstirea Probota. Gr. Ureche scria despre acest vrednic voievod: “Cu adevărat era ficior lui Ştefan Vodă cel Bun, că întru totul simăna cu tătîne-său, că la războaie îi mergea cu noroc, că tot izbîndea, lucruri bune făcea, ţara şi moşia sa ca un păstor bun o ocrotea, judecată pre dreptate făcea. Altmintrilea de stat era om cuvios şi la toate lucrurile îndrăzneţu şi la cuvîntu gata, de-l cunoştea toţi că iaste harnic să domnească ţara”.