Mergi spre compartimentul: Bucătăria
17 martie 2017, 10:00 Băuturi tradiţionale views 3999
Vinurile moldovenești vor fi prezentate în Germania şi China
17 martie 2017, 10:00 Băuturi tradiţionale views 3999

Vinurile moldovenești vor fi prezentate în Germania şi China

Vinurile Moldovei vor fi prezentate publicului internaţional cu mesajul umbrelă "Creat pentru a fi savurat" la expoziţiile ProWein 2017, Dusseldorf (Germania), pe 19-21 martie, şi China Food and Drink Fair 2017, Chengdu (China), pe 23-35 martie.

Surse din cadrul Oficiul Naţional al Viei şi Vinului (ONVV) au declarat pentru INFOTAG că peste 10 companii vor prezenta cele mai bune vinuri. Vor avea loc ateliere interactive, moderate de experţi internaţionali, şi în premieră vor fi organizate tururi virtuale în cele mai renumite crame din Moldova. Participarea vinificatorilor moldoveni la cele două evenimente este organizată şi finanţată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, cu susţinerea partenerului strategic de dezvoltare - Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanţat de USAID şi Guvernul Suediei şi cu suportul Proiectului CBI din Olanda.

Potrivit vicedirectorului Proiectului de Competitivitate din Moldova, Diana Lazăr, creşterea anuală de aproximativ 20% a exporturilor de vinuri îmbuteliate pe noile pieţe denotă profesionalismul Oficiului Naţional al Viei şi Vinului, care, prin parteneriatul public-privat eficient, reuşeşte să poziţioneze Republica Moldova ca producător de vinuri de calitate. "Prin asemenea acţiuni calitative de promovare, vom reuşi să menţinem tendinţa de creştere a exporturilor în Uniunea Europeană şi China, iar Proiectul de Competitivitate din Moldova va susţine eforturile industriei vinicole", a spus ea.

Sursa: infotag.md

Cuvinte cheie:

vin , Germania , China

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1570
Populația:
897 locuitori

Briceni este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Briceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Dondușeni și 219 la km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 897 de oameni. Satul Briceni a fost menționat documentar în anul 1570.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.