|
Foto: audiopedia.su |
Cele trei filme moldoveneşti ale lui Alexandr Lazarev
Artist al Poporului din Federaţia Rusă − artist al teatrului „V. Maiakovskii” din Moscova, poate fi considerat pe drept cuvînt unul dintre acei actori ruşi, care prin creaţia sa au contribuit la înflorirea cinematografiei moldoveneşti.
Primul pas în cinematografia moldovenească l-a făcut mai mult de 40 de ani în urmă, evoluînd în pelicula poetică a lui Vadim Derbeniov „Cavalerul viselor” în rolul unui flaşnetar-prezicător al sorţii oamenilor. Pe atunci, nu şi-a putut prezice sie însuşi că se va mai filma în două filme moldoveneşti şi va juca rolurile a doi împărați ruşi − Petru I şi Nicolai I.
La studioul „Moldova-film” în anul 1973 au început filmările peliculei istorice „Dimitrie Cantemir” după scenariul lui Vlad Ioviţă, care a fost și coregizorul filmului alături de Vitalii Calaşnicov. Rolul lui Dimitrie Cantemir a fost interpretat de Mihai Volontir, iar pentru rolul lui Petru I nu se găsea un actor potrivit. Atunci la studio şi-au amintit de acel rol episodic de flaşnetar-prezicător din filmul „Cavalerul viselor”.
Chiar de la prima probă a fost clar, că nu mai e nevoie de alt candidat pentru rolul lui Petru I. A. Lazarev corespundea rolului nu numai ca exterior, ci avea şi un temperament potrivit pentru personajul său. Iar în pereche cu Volontir-Cantemir au creat un duet actoricesc minunat.
Filmul „ Dimitrie Cantemir” a obţinut unul dintre premiile mari la Festivalul unional din oraşul Bacu – „Pentru tratarea profundă a temei istorice într-un film dificil din punct de vedere regizoral” − iar acest lucru a fost un adevăr − este extrem de dificil să conduci cîteva armate ca în Bătălia de la Stănileşti. Au fost folosite toate resursele militare ale Armatei a 14-ea, care se afla pe atunci în Moldova, dar şi mijloace moderne de comunicaţii.
Pelicula „Dimitrie Cantemir” a obţinut Premiul de Stat al RSSM, iar Alexandr Lazarev a fost menţionat într-o serie de articole critice cu referinţă la film ca fiind unul dintre cei mai buni actori, care au interpretat rolul lui Petru I după N. Simonov în filmul cu acelaşi nume, produs pînă la război.
Peste aproape un sfert de veac după filmul „Dimitrie Cantemir”, regizorul Valeriu Gagiu a început filmările peliculei „Deţinutul misterios”, în care pentru rolul central – Nicolai I – era nevoie de un actor cu experienţă. Şi iarăşi la studio şi-au amintit de Alexandr Lazarev. A fost găsit machiajul corespunzător, astfel încît asemănarea cu Nicolai I era vădită.
Astfel Alexandr Lazarev a intrat şi a treia oară în iureşul aceluiaşi rîu − cinematografia moldovenească. Din nefericire, pe 2 mai 2011 actorul a plecat în lumea celor drepţi. A murit la 74 de ani, nereuşind să facă încă multe pentru teatru şi film. A rămas orfan nu numai colectivul teatrului „V. Maiakovski”, noi, moldovenii deplîngem împreună cu poporul rus, trecerea Dumnealui în nefiinţă şi transmitem condoleanţe soţiei sale, Svetlana Nemoleaeva, împreună cu care a trăit o viaţă.
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1925
- Populația:
- 755 locuitori
Lopățica este un sat și comună din raionul Cahul. Lopățica este unicul sat din comuna cu același nume. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Cahul și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 755 de oameni. Satul Lopățica a fost înființat în anul 1925.
Comentarii
(0)