Mergi spre compartimentul: Cinematografia
28 septembrie 2021, 16:00 Cinematografia views 2646
Filmul moldoveanului a fost premiat la festivalul de film „Kinotavr” din Rusia
28 septembrie 2021, 16:00 Cinematografia views 2646

Filmul moldoveanului a fost premiat la festivalul de film „Kinotavr” din Rusia

Filmul „Lapte de pasăre" a obținut premiul pentru „Cea mai bună imagine", la cea de-a 32-a ediție a festivalului de film „Kinotavr" din Rusia. Scenariul a fost scris de moldoveanul Eugen Marian, care este la prima sa experiență în calitate de regizor și scenarist.

„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au fost prin preajmă. Promit să învăț cum să faci un film bun. La urma urmei, sînt un cursant rapid", a scris Eugen Marian într-o postare pe Facebook, transmite newsmaker.md.

Tînărul regizor a povestit că ideea de a face film i-a venit cu 6 ani în urmă, atunci cînd a cunoscut o fată, care urma să trăiască la Cannes. Tot, atunci, Eugen Marian a aflat pentru prima dată că Festivalul de Film de la Cannes este cel mai prestigios. Așa a început întreaga sa aventură în lumea filmului, susține bărbatul.

„Am vrut să învăț cum să fac un film pentru a fi cu această fată. Anii au trecut. După o întîlnire accidentală la subsol cu ​​producătorul Roman Borisevich, am început brusc pregătirile pentru primul film din viața mea. Cam în același timp, am aflat despre Reygadas, Pedro Costa și Bela Tarre. Toți acești oameni noi mi-au schimbat paradigma vieții", a menționat Eugen Marian.

„Lapte de pasăre" este o coproducție moldo-rusă iar scenariul se bazează pe istoria unui tînăr din regiunea transnistreană, care vrea să ajungă în Europa pentru un trai mai bun. Acțiunea se desfășoară în săptămîna Patimilor, iar toate evenimentele au o legătură directă cu ultimele zile ale lui Isus Hristos pe pămînt.

„Este vorba despre un adolescent, care încearcă să își rezolve problemele cu ajutorul lui Isus Hristos, iar cu el se întîmplă ceea ce s-a întîmplat și cu Hristos", declara în timpul filmărilor regizorul Eugen Marian.

Rolul tînărului a fost jucat de un tînăr de 22 de ani originar din Crimeea.

Bugetul pentru realizarea peliculei „Lapte de pasăre" este de peste 11 milioane de lei, dintre care doar 1,3 milioane sînt acoperite din fondurile Centrului Național al Cinematografiei din Moldova. Restul finanțării a fost asigurată de statul rus.

De remarcat că „Kinotavr" este cel mai mare festival de film din Fedrația Rusă. În fiecare an, în iunie, pe coasta Mării Negre din Sochi, se reunesc talentele de top ale cinematografiei rusești: regizori, producători, actori, scenaristi, regizori de fotografie. Ei vin să participe la principalul eveniment cinematografic al țării. Timp de douăzeci și trei de ani, „Kinotavr" a descoperit nume noi și cinematografie talentată, adevărată.

Sursa: newsmaker.md

Cuvinte cheie:

regizor , Festival , distinctie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1609
Populația:
4790 locuitori

Sărata-Galbenă este un sat şi comună din raionul Hînceşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Cărpineanca, Valea Florii, Coroliovca, Brătianovca și Sărata-Galbenă. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Hîncești și la 51 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 4790 de oameni. Satul Sărata-Galbenă a fost menționat documentar în anul 1609 cu denumirea Răurești.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.