|
Foto: antena3.ro |
Descoperire fantastică într-o peşteră din România
Situată în sud vestul Munților Rodnei, situată la o mie de metri altitudine, Peștera Tăușoarelor fascinează prin aerul misterios pe care îl are. Zecile de galerii dar și cele patru rîuri, care apar și dispar din aceste galerii, au trezit interesul speologilor.
Peștera a fost descoperită în 1955. În 1967, un învățător din zonă, intrînd în peșteră a descoperit într-o cavernă numită Sala Ursului, trei nișe cu diametrul de 15 centimetri, dispuse sub forma unui triunghi cu baza în sus. Prin una dintre aceste nișe se putea trece într-o altă galerie. Învățătorul a acoperit cu pietre aceste nișe, pentru a nu fi descoperite de alte persoane și în 1978, a scris o carte despre întîmplarea din peșteră. Din păcate învățătorul a murit pînă să publice cartea, iar manuscrisul a ars într-un incendiu care a avut loc în casa sa.
Mai tîrziu, speologii au descoperit schelete de urși din două specii diferite care au conviețuit împreună. Totuși, acest lucru contravine studiilor efectuate de către antropologi, cele două specii de urși au trăit la milioane de ani distanță. Oasele erau așezate circular, fiind exclusă posibilitatea ca acestea să nu fie așezate de către cineva în acest scop. O altă descoperire a fost făcută în așa numita sala a bilelor. Pe sol dar și pe pereții peșterii există niște bile, care dacă sunt ascultate, emană niște murmure ca un sunet de muzică.
Speologii spun că dacă te apropii de aceste bile se aud sunete, voci de bărbați , femei dar și de copii, iar cei mai mulţi care le-au văzut contestă originea lor terestră: "Este imposibil ca nişte oameni să fi adus asta aici".
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1859
- Populația:
- 1078 locuitori
Egoreni este un sat şi comună din raionul Soroca. Egoreni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 6 km de orașul Soroca și la 166 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1078 de oameni. Satul Egoreni a fost menționat documentar în anul 1859.
Comentarii
(0)