Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
24 iunie 2014, 16:02 Diaspora moldovenească views 9711
Vezi care sînt cele mai scumpe patru țări din UE
Foto: rg.ru
24 iunie 2014, 16:02 Diaspora moldovenească views 9711

Vezi care sînt cele mai scumpe patru țări din UE

Analiza comparativă a prețurilor la 2.400 de mărfuri și servicii din țările europene, desfășurată de Agenția Europeană de Statistică (Eurostat) a demonstrat că în anul 2013, Danemarca a fost cea mai scumpă țară dintre cele 28 de țări membre ale UE.

Potrivit Eurostat, acolo prețurile sînt cu 40% mai mari decât nivelul mediu din UE.

Danemarca este urmată de Suedia, unde prețurile depășesc nivelul mediu cu 30%, precum și de Luxemburg și Finlanda, unde locuitorii plătesc pentru mărfuri și servicii cu 23% mai mult decît media din UE.

Danemarca se află pe primul loc în ce privește costul la 6 categorii de mărfuri și servicii - produse alimentare și băuturi nealcoolice, electronice de larg consum, transport privat, restaurante și hoteluri. În ce privește prețurile la îmbrăcăminte, Danemarca se află pe locul 4, iar la tutun și alcool pe locul 7. Între altele, băuturile alcoolice sînt mai scumpe în Irlanda, Finlanda și Marea Britanie. Diferența mare în prețurile la alcool este explicată de Eurostat prin nivelul diferit de impozitare.

Achiziționarea unui automobil îi va costa pe locuitorii din Danemarca cu circa 55% mai mult decăt media din UE. Locul al doilea în ce privește prețul vehiculelor l-a ocupat Olanda - +17%. Cele mai mici prețuri sînt în Bulgari, unde achiziționarea unui autoturism va costa aproape de două ori mai ieftin decît media UE, precum și în România și Polonia, unde prețul mașinilor constituie circa 57% din media europeană.

Este menționat faptul că, dacă sînt luate în considerare toate țările Europei, nu doar cele membre ale Uniunii Europene, Danemarca va ocupa locul al treilea după nivelul prețurilor, fiind devansată de țările care nu intră în UE, Elveția și Norvegia. Astfel, norvegienii, în cinci din cele șase categorii de bunuri și servicii plătesc mai mult decît danezii, iar nivelul prețurilor la tutun și alcool în Norvegia este de 2,5 ori mai înalt decît media europeană.

Sursa: www.baltinfo.ru

Cuvinte cheie:

tari , UE , statistica

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1437
Populația:
2022 locuitori

Coteala este un sat şi comună din raionul Briceni. Coteala este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Coteala este situat la o distanță de 24 km de oraşul Briceni şi la 260 km de Chișinău.Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 2022 de oameni. Prima atestare documentară a satului Coteala datează din anul 1437, cînd aşezarea se afla în stăpînirea boierului Mihail de Dorohoi.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.