|
Colinde şi colaci împletiţi cu dor de casă (Foto)
Sărbătorile de iarnă au fost un motiv de întrunire şi pentru conaţionalii noştri din Portugalia. Colinde, urături au răsunat la „Sărbătoarea fulgilor de nea" organizată de Asociaţia culturală a imigranţilor moldoveni „Mioriţa" din oraşul portughez Bariero.
Solicitată de TRM.MD, Rodica Gherasim, președinta Asociației „Miorița" a menționat că la eveniment au fost prezenți atât copii, cât și maturi originari din Republica Moldova, România și Portugalia.
„Părinții s-au simțit ca în copilărie, cu iernile pline de zăpadă, cu pom de Crăciun, cu sunetul clopoțeilor. Au răsunat apoi colinzi ale grupului de femei și ale grupului de bărbați ale asociației. Nu a lipsit nici tradiționala urătură „Bădița Traian", culeasă din folclorul autentic. Iar gazda le-a dat colacul binemeritat, așa cum dictează tradiția strămoșească", a remarcat Rodica Gherasim.
Iar pentru ca atmosfera să fie una autentică, chiar și colăceii dăruiți copiilor au fost împletiți cu mult drag de Eudochia Gherasim, profesoară de clasele primare din Ungheni, cu o experiență pedagogică de mai bine de 40 de ani.
„Când e vremea colindelor și a urăturilor, când se aud clopoței în îndepărtata țară, singura hrană sufletească este tradiția adevărată, care trebuie păstrată cu sfințenie și dăruită copiilor, descendenților moldovenilor care sunt născuți pe alte meleaguri, dar care trebuie să-și cunoască rădăcinile și să nu lase să se stingă focul din vatră", a explicat președinta Asociației „Miorița".
Sărbătoarea a primit binecuvântarea părintelui Oleg Chiaburu de la Parohia „Sfântul Andrei" din orașul portughez Setubal. Preotul a dăruit și tradiționalul colac și vinul sfințit.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1437
- Populația:
- 2775 locuitori
Răspopeni este un sat şi comună din raionul Șoldăneşti. Răspopeni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la o distanță de 25 km de orașul Șoldănești și la 143 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2775 de oameni. Pentru prima dată satul Răspopeni este menționat într-un document datînd din anul 1437.
Comentarii
(0)