Trifan Gruzin – un artist moldovean cu har
Artist al Poporului din Moldova, Trifan Gruzin, a devenit unul dintre cei mai solicitați actori de teatru în cinematografia moldovenească. El a început să colaboreze cu studioul „Moldova – film” din primul an de înfiinţare a studioului în anul 1957, interpretînd rolul central al butnarului Vrăbiuţă în filmul după scenariul lui Ion Druţă „Cînd omul nu-i la locul lui”. El a însuşit specificul interpretării rolurilor de cinema mult mai rapid decît ceilalţi actori de teatru datorită capacităţii sale de a se adapta la arta cinematografică. Dînsul nu se concentra asupra camerei de filmat, uita pur şi simplu de existenţa ei, deşi la primele filmări, actorii începători erau hipnotizaţi de obiectivul camerei de filmat, ceea ce fără să vrea le sustrăgea atenţia, nu era atmosfera obişnuită din teatru.
Trifan Gruzin s-a născut la 15 februarie 1912 într-un sat moldovenesc Subbotiţî din regiunea Kirovograd (Ucraina). În 1933 a absolvit secţia moldovenească a Institutului Musical-̶ Dramatic din Odessa „L. Beethoven” şi în acelaşi an, a devenit actor la Teatrul Muzical-̶ Dramatic recent deschis la Tiraspol. Datorită talentului său muzical a jucat nu numai în piesele din repertoriul clasic şi contemporan, dar şi în operetele: „Vîntul liber”, ş.a. Începînd cu anul 1957 este filmat în mai multe pelicule la studioul „Moldova-film”.
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1812
- Populația:
- 506 locuitori
Moara Domnească este un sat din cadrul comunei Viişoara, raionul Glodeni. Localitatea Moara Domnească se afla la distanța de 17 km de orașul Glodeni și la 150 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 506 oameni. Satul Moara Domnească este atestat în 1812.
Comentarii
(1)