Mergi spre compartimentul: Localitaţile Moldovei și diasporei
21 octombrie 2013, 11:57 Diaspora moldovenească views 10429
21 octombrie 2013, 11:57 Diaspora moldovenească views 10429

A patra generaţie a califatului european

Despre dimensiunile reale ale islamizării Europei de Vest se poate discuta mult, însă pînă acum nimeni nu s-a încumetat să demonstreze profunzimea acestui proces. Acest lucru a fost făcut de jurnalistul TV Zvi Yehezkeli în filmul documentar „Allah Islam”, relatează ruvr.ru.

Filmările au avut loc în cîteva ţări europene şi s-au încheiat în primăvara acestui an. Autorul şi regizorul filmului, Zvi Yehezkeli, este şeful „secţiei arabe” a serviciului de ştiri al canalului TV 10 din Israel. Potrivit acestuia, iniţial nu şi-a propus să toarne un film.

„Am vrut să facem cîteva reportaje pentru programul de ştiri. Însă imediat mi-am dat seama că putem face mai mult decît un simplu subiect de ştiri. Cu cît studiezi mai mult situaţia, cu atît înţelegi cît de profundă este problema”.

Cele mai impresionante episoade au fost filmate în Suedia, Belgia şi Marea Britanie. În oraşul suedez Malmo, echipa de filmare a surprins o moschee care propovăduia în mod deschis Jihadul. Zidurile sale erau inscripţionate cu apeluri la un război neiertător împotriva credincioşilor. Nu este greu de ghicit conţinutul rugăciunilor şi predicilor ţinute aici zilnic.

Şeihul Andjima al-Khoudary, liderul islamiştilor din Londra, declară pentru „reporterul său palestinian” că pentru ei 11 septembrie este începutul renaşterii. După acest atentat, toţi musulmanii din lume s-au întors la obîrşiile lor şi au început să studieze în mod corect Coranul. În Centrul Islamic din oralul Luton, un tînăr musulman declară cu solemnitate: „Acum Islamul este pretutindeni! Noi lucrăm intens zi şi noapte pentru crearea unui califat internaţional. Şi vom învinge!”

În timpul filmului, Zvi Yehezkeli explică că cei mai agresivi eroi ai acestei pelicule reprezintă a patra generaţie de imigranţi musulmani. Aceştia spun un „NU!” hotărît civilizaţiei occidentale şi se pregătesc intens pentru Jihad. Această generaţie este o bombă cu ceas, pusă în Europa, conchide Zvi Yehezkeli.

În principiu, era clar de la început că ei nu pot fi absorbiţi de societatea europeană. Uitaţi-vă la Franţa. Vedem că acolo au loc atacuri teroriste, confruntări fără număr în moschee, încercarea prin intermediul legilor de a restricţiona accesul imigranţilor ilegali. Acesta este un exemplu clar de confruntare între civilizaţii”.

Cei mai mulţi politicieni europeni caută modalităţi de potolire a Islamului radical în decizii economice şi politice. Însă realitatea este mai dură. Unul dintre eroii filmului constată că tineretul din generaţia a patra de imigranţi, care s-a născut şi a trăit în Europa, nu intenţionează să recunoască valorile ei culturale şi de civilizaţie. Aceşti oameni nu au de gînd să se întoarcă în Algeria sau Maroc. Scopul lor este de a se afirma drept viitori stăpîni ai Europei.

Cuvinte cheie:

Europa , religie , film

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1978
Populația:
1200 locuitori

Maiac este un oraș din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Grigoriopol și la 72 km de Chișinău. Conform datelor din anul 2010, populaţia localității constituia 1200 de oameni. Localitatea Maiac a fost înregistrată oficial în anul 1978.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.