|
Influența nefastă a calculatorului asupra copiilor (Video)
S-a dovedit că statul pe internet ore în șir dăunează grav sănătății atît adulților, cît și copiilor. Influența lumii virtuale este una cît se poate de nocivă la nivel psihic, dar și fizic.
În cadrul unei conferințe de presă organizate de grupul academic J-143 de la Universitatea de Stat din Moldova, psihologul Aliona Paladi a menționat că statul în fața ecranului calculatorului sau al televizorului dăunează foarte grav sănătății copiilor și adulților. Starea de oboseală indiferent de vîrstă, starea de frustrare, afectarea proceselor cognitive, nedezvoltarea neuronilor, micșorarea capacității de concentrare, creșterea vulnerabilității la bolile psihice, schimbarea comportamentului, senzația de „ochi uscat", sedentarismul, obezitatea sau anorexia, lipsa de empatie – toate acestea sînt consecințele statului în fața calculatorului timp îndelungat.
Persoana care navighează pe internet mai mult de patru ore pe zi se consideră o persoană dependentă de lumea virtuală. „Foarte multă informație de pe internet este nefolositoare și dăunătoare", susține psihologul Aliona Paladi.
Pentru a nu se ajunge la consecințe negative, Aliona Paladi a propus unele soluții: scoaterea calculatorului din odaia copilului; înlocuirea activității la calculator cu activitățile preferate ale copilului: dansuri, înot, fotbal etc., folosirea metodei recompenselor; monitorizarea și planificarea timpului; cît mai multă comunicare între părinți și copii și, în ultimă instanță, apelarea la tratarea prin terapii.
Totuși se poate constata cu regret că părinții le permit copiilor să stea ore în șir la calculator pentru că le este mai ușor să se ocupe de treburile personale decît să le găsească o ocupație mai utilă.
„Nu sînt de acord cu interzicerea accesului la internet. Consider că internetul este nu doar un mod de relaxare, dar și un loc unde se pot întîlni lucruri necesare: cărți, informații pentru școală etc.", și-a exprimat opinia un părinte.
Reamintim că informații interesante pentru copii de 1-6 ani, 7-12 ani, 13-16 ani, despre Internetul și copiii, Horoscopul pentru copii și ABC-ul creşterii copiilor pot fi găsite la compartimentul "Copiilor" al proiectului moldovenii.md.
Sursa:
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Veste bună pentru moldovenii în Spania
- Regim liberalizat de vize pentru traficul de mărfuri: cu cine a convenit acest lucru Ucraina
- Regimul liberalizat de vize cu Republica Ecuador a fost anulat
- Proiectul Moldovenii.md împlinește 13 ani
- Un angajat al ambasadei Republicii Moldova în Rusia a fost declarat persona non grata
- Dreptul la natură
- De la Chișinău la Himalaya: Steagul XOstudioFLOWERS pe cea mai înaltă trecătoare montană
- Ingredientele cheie în produsele anti-rid: ce trebuie să cauți în formulele anti-aging
- De ce statuia lui Ramses atrage atât de multe întrebări? (+Foto)
- 10 recomandări pentru a achiziționa miere autentică și de calitate
- 30 principii de viață ale lui Mahatma Gandhi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1803
- Populația:
- 798 locuitori
Sevirova este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Ivanovca și Sevirova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Florești și la 144 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 798 de oameni. Satul Sevirova a fost menționat documentar în anul 1803.
Comentarii
(1)