|
Maia Sandu a fost premiată la Washington
Ministrul Educației al R. Moldova, Maia Sandu, este cîștigătoarea premiului pentru Leadership în Responsabilitate Socială pentru regiunea Europa și Asia Centrală, decernat de Parteneriatul Global pentru Responsabilitate Socială (GPSA) – o inițiativă a Băncii Mondiale.
Premiul i-a fost acordat ca semn de recunoaștere a asumării unei abordări raționale și sistemice în eforturile de a îmbunătăți calitatea educației. Ceremonia de premiere a avut loc pe data de 12 mai curent, la Washington DC, și a fost găzduită de Sanjay Pradhan, vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Leadership, Învățare și Inovare.
În cadrul evenimentului au fost premiați șapte lideri regionali, reprezentanți din guverne și organizații din societatea civilă. Distincțiile au fost acordate pentru contribuții remarcabile, influență și impact în domeniul responsabilității sociale drept mijloc de eradicare a sărăciei și promovare a prosperității.
„Pe lîngă noul Cod al educației recent adoptat, politica ministrului Maia Sandu este caracterizată de impunerea unor reguli stricte anti-copiat în timpul examenelor de bacalaureat, fapt pentru care a devenit erou național pentru mulți susținători din societate. Maia Sandu promovează implicarea și participarea ONG-urilor și a cetățenilor în dezbaterile din educație, încurajînd rolul acestora în monitorizarea calității serviciilor educaționale", se spune în comunicatul emis de Banca Mondială.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1420
- Populația:
- 3212 locuitori
Pituşca este un sat şi comună din raionul Călăraşi. Pituşca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 13 km de orașul Călărași și la 49 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3212 oameni. Satul Pitușca a fost menționat documentar în anul 1420.
Comentarii
(0)