|
Specialiştii recomandă evitarea ţiglei bituminoase la construcţia blocurilor de locuit
Incendiile care au avut loc la o mansardă de pe strada Puşkin şi alta de pe strada Albişoara din capitală s-ar fi produs din cauza unor scurtcircuite în reţeaua electrică. Specialiştii susţin că focul s-ar fi răspândit cu repeziciune din cauza folosirii ţiglei bituminoase, care reprezintă un mare risc de propagare a incendiilor, întrucât conţine materiale ce se aprind repede, relatează Radio Moldova Actualităţi.
Incendiul de pe strada Pușkin ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit în rețeaua electrică. Angajații Laboratorului Experimental Antiincendiar au luat în calcul și ipoteza încălcării normelor antiincendiare la instalarea echipamentului electric.
Potrivit șefului adjunct al Direcției Situații Excepționale, Liviu Mârzenco, incendiul de pe strada Albișoara ar fi izbucnit din cauza încălcării regulilor de efectuare a lucrărilor cu foc deschise de către muncitori. Totodată, autoritățile îndeamnă companiile de construcții să evite folosirea țiglei bituminoase la construcția blocurilor de locuit, inclusiv a acoperișurilor mansardelor.
„Cauza incendiului este cel mai mult probabil un scurtcircuit în rețelele electrice. Sâmbătă, pe strada Albișoara am avut un incendiu, care iarăși a fost legat cu etajul mansardă. În ambele cazuri de incendii este vorba că acoperișurile mansardelor erau învelite cu țiglă bituminoasă, material puternic combustibil. Propunerile noastre vor fi de a minimaliza folosirea acestui material", a declarat Liviu Mârzenco.
Viceprimarul Nistor Grozavu a îndemnat ca în cazul izbucnirii unui incendiu să fie anunțate și alte servicii pentru a evita răspândirea focului. „Rog Dispeceratul Central, atunci când izbucnește un incendiu, unde sunt șosele sau drumuri cu fire electrice, fie rețeaua de transport electric, fie rețeaua de iluminat, fie linii de tensiune joasă sau înaltă, să anunțe Serviciul pompieri și salvatori", a declarat Nistor Grozavu.
Menționăm că săptămâna trecută, angajații Serviciului Situații Excepționale au efectuat 118 intervenții, dintre care 12 sunt cazuri de incendiu.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1915
- Populația:
- 503 locuitori
Romanovca este un sat din cadrul oraşului Cornești, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 25 km de orașul Ungheni și la 85 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 503 locuitori. Satul Romanovca a fost întemeiat în anul 1915.
Comentarii
(0)