28 martie 2016, 17:24 Realitatea moldovenească views 6828
Usatîi: Marșul „Pentru Moldova” va fi un răspuns la provocările unioniștilor
28 martie 2016, 17:24 Realitatea moldovenească views 6828

Usatîi: Marșul „Pentru Moldova” va fi un răspuns la provocările unioniștilor

Organizatorii marșului unionist care a avut loc la Chișinău pe 27 martie trebuie condamnați în baza articolului 341 din Codul penal.

Marșul unioniștilor este o crimă îndreptată spre subminarea orînduirii constituționale și se pedepsește cu 15 ani de închisoare. Adversari ai unirii cu România sînt mult mai mulți și, în timpul apropiat, de acest fapt va fi dovedit în cadrul marșului „Pentru Moldova". Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, citat de NOI.md.

„Pe parcursul ultimilor 20 de ani, noi ne-am obișnuit cu faptul că oamenii sînt împărțiți în cei de stînga, de dreapta, de centru. Noi am trăit într-o familie prietenoasă, însă, din cauza criminalilor politici, avem ce avem. Însă marșul unionist depășește limitele legale. Este un act împotriva statalității. Am primit ieri imagini video de acolo și ne-am convins că acești oameni nu au nimic sfînt. Ei acționează în interesele celor care au comandat aceste acțiuni, care trebuie condamnați pentru tentativa de răsturnare a orînduirii de stat. Acest marș a avut un singur scop – destabilizarea situației din țară. În caz contrar, nu ar fi cheltuiți atîțea bani pentru arenda Palatului Național, unde ieri s-au adunat toți acești proromâni, nu ar fi fost aduși oameni de la Iași, Galați și alte orașe de peste Prut", a declarat Usatîi.

Liderul Partidului Nostru a anunțat că va fi organizat un antimarș – „pentru Moldova". „Noi am lansat această idee și anterior, însă acum această chestiune nu mai poate fi amînată. În țara în care există o mulțime de partide politice pro-Est și pro-Vest, nu ajunge ceea ce este mai important – forțe politice promoldovenești. Oamenii au nevoie de asemenea forțe. Sînt convins că la marșul «Pentru Moldova» coloanele de oameni se vor întinde din centrul Chișinăului pînă la Albița. Nu le vom permite străinilor să ne conducă țara", a menționat Usatîi.

Precizăm că, ieri, la Chişinău a avut loc un marş prilejuit de cea de-a 98-a aniversare a intrării Basarabiei în componenţa României.

Organizatorii anunțaseră participarea a 50 de mii de oameni, însă, potrivit estimărilor mass-mediei, la acțiune au participat de la 1500 pînă la 6000 de persoane.

Sursa: www.noi.md

Cuvinte cheie:

Renato Usatii , mars , unire

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1979
Populația:
1011 locuitori

Mălăieştii Noi este un sat din cadrul comunei Bălăbăneşti, raionul Criuleni. Satul are o suprafaţă de circa 0.42 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 3.20 km. Localitatea se află la distanța de 31 km de orașul Criuleni și la 35 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1011 oameni. Satul Mălăieştii Noi a fost întemeiat în anul 1979.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.