|
Bursele pentru sportivii de performanță din țară vor fi majorate
Bursele pentru sportivii de performanță din țara noastră vor fi majorate cu 35 la sută pînă în 2017. Anunţul a fost făcut de ministrul Tineretului și Sportului, Victor Zubcu. Potrivit oficialului, aceștia vor fi încurajaţi să-și continue cariera în ţară şi să ne reprezinte țara la competițiile internaționale.
Dacă pînă acum sportivii olimpici primeau o bursă de 15 mii de lei pe an, în curînd aceștia vor primi pînă la 25 de mii de lei.
"Trebuie să încurajăm atît componența de sport de performanță, cît și sportul de masă. Unul dintre scopurile care mi le-am propus ca ministru, să revăd acea situație financiară în bursele sportive. Noi le vom mări ca să nu pierdem sportivii, mărim cu 35 de procente. Ne dorim să rămînă aici, să nu reprezinte alte țări", a declarat Zubcu.
Ministrul își propune să fie demarat programul de credite nerambursabile pentru susținerea centrelor de sport, dar și a sportivilor cu dizabilități. Victor Zubcu a vizitat unul din centrele sportive din ţară, pentru a vedea condiţiile unde se desfășoară antrenamentele.
"Pentru 2017 ne dorim să avem un alt program nou legat de dezvoltarea antreprenoriatului social, care permite angajarea inclusiv a persoanelor cu dizabilități, care permite încurajarea altor categorii de risc", a precizat ministrul Tineretului şi Sportului.
La centrul de sport din Căușeni se antrenează aproximativ 800 de tineri. Șeful instituției, Grigore Covalenco, susține inițiativa ministrului și spune că aceste resurse financiare i-ar putea scuti de cheltuieli pe sportivii moldoveni, cînd merg peste hotare la competiții
"Ar fi un suport în promovarea probelor de sport și dezvoltarea însăși a culturii fizice, mai ales sportului de performanță", a subliniat Covalenco.
În acest an, sportivii moldoveni vor participa la o nouă ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, care se desfăşura la Rio de Janeiro. În acest sens, au fost alocate aproximativ opt milioane de lei, de două ori mai mult decît în 2014, atunci cînd sportiviii moldoveni au participat la jocurile olimpice de iarnă.
Sursa: publika.md
- MAEIE clarifică: nicio schimbare în regimul de călătorie pentru cetățenii moldoveni în Israel
- Noi reguli pentru persoanele care pleacă în călătorie cu mașinile în Grecia
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1588
- Populația:
- 866 locuitori
Mărculeşti este un sat şi comună din raionul Floreşti. Mărculeşti este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, situat la 4 km de orașul Florești și la 131 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 866 de oameni. Satul Mărculești a fost menționat documentar în anul 1588.
Comentarii
(0)