08 iulie 2016, 10:15 Realitatea moldovenească views 4450
A fost adoptată Legea privind procuraturile specializate
08 iulie 2016, 10:15 Realitatea moldovenească views 4450

A fost adoptată Legea privind procuraturile specializate

Parlamentul a adoptat astăzi proiectul Legii privind organizarea şi funcţionarea procuraturilor specializate. Documentul prevede instituirea Procuraturii anticorupție și Procuraturii pentru combaterea crimei organizate și cauze speciale.

Potrivit autorilor legii, procuraturile specializate vor avea buget separat, o organigramă distinctă cu împuterniciri speciale. Sediile acestora vor fi localizate în municipiul Chișinău, cu oficii teritoriale sau reprezentanţe în teritoriu, ce vor fi aprobate de către Procuratura Generală, la propunerea procurorului-șef al procuraturii specializate, cu acordul Consiliului Superior al Procurorilor.

Conform organigramei, sînt prevăzuți „maxim 50 de procurori, 40 de consultanți ai acestora, 31 de ofițeri de urmărire penală şi de investigații, 10 specialiști şi 7 angajați în structura personalului tehnic și administrativ. Procurorii din cadrul instituţiilor sînt independenţi procesual, fiind conduși de procurorul-şef, ajutat de un adjunct ori, după caz, de adjuncți", se menţionează în proiectul de lege.

„Totodată, ofițerii de urmărire penală, cei de investigații și specialiștii vor fi selectați de către procurorul-şef al procuraturii specializate și detașați de la alte instituții pe o perioadă de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii termenului pentru o perioadă similară, prin ordinul Procurorului General, cu avizul conducătorului din care au fost detașați și cu acordul în scris a celui din urmă", se precizează în document.

Instituirea procuraturilor specializate se realizează conform Strategiei de reformare a sectorului justiției pentru anii 2011-2016 și a Concepției de reformă a Procuraturii. Acţiunea se încadrează în măsurile prevăzute de Acordul de Asociere R. Moldova - UE.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

procuratura , parlament , lege

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1808
Populația:
2567 locuitori

Etulia este un sat şi comună din UTA Găgăuzia. Din componenţa comunei fac parte localităţile Etulia Nouă, Etulia și loc.st.c.f. Etulia. Localitatea se află la distanța de 113 km de municipiul Comrat și la 218 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2567 de oameni. Satul Etulia a fost menționat documentar în anul 1808.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.