13 septembrie 2016, 15:45 Realitatea moldovenească views 3231
Tarifele la lumină şi căldură vor fi majorate
13 septembrie 2016, 15:45 Realitatea moldovenească views 3231

Tarifele la lumină şi căldură vor fi majorate

Tarifele la energia electrică şi termică vor fi majorate până la începutul sezonului de încălzire, a spus Sergiu Ciobanu, director al ANRE, în deschiderea dezbaterilor publice organizate, marţi, de agenţie ca urmare a solicitării SA „Termoelectrica" de majorare a tarifului pentru producerea energiei electrice cu 12,3 %, până la 179,51 bani/kWh, şi a tarifului pentru energia termică livrată consumatorilor cu 27,4 %, până la 1257,38 lei/Gcal.

În cadrul dezbaterilor, Veaceslav Eni, director general al Termoelectrica, a adus un şir de argumente pentru majorarea tarifelor, cum ar fi majorarea preţului la combustibil şi energie electrică, precum şi oscilaţiile cursului valutar, care influenţează preţul. El a precizat că datoria istorică pe care o are Termoelectrica faţă de Moldovagaz constituie 2,5 mlrd de dolari şi că aceasta a fost eşalonată cu concursul Băncii Mondiale pe un termen 15 ani. Banca Mondială a pus condiţii pentru a semna un acord ca să nu mai fie acumulate noi datorii, astfel că investiţii în ultimii doi nu prea au fost făcute. Tot Banca a solicitat să fie aprobate tarife reale pentru serviciile oferite.

Răspunzând la întrebările adresate, Veaceslav Eni a specificat că cererea de majorare a tarifelor a fost prezentată încă acum un an , dar recent au fost precizate costurile incluse în tarif.

Vineri, 16 septembrie va fi dat publicităţii comunicatul ANRE pe marginea dezbaterilor de astăzi.

Sursa: ipn.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1575
Populația:
2052 locuitori

Ruseni este un sat şi comună din raionul Edineţ. Din componenţa comunei fac parte două localităţi: Ruseni și Slobodca. Comuna este aşezată în partea de est a raionului Edineţ pe malul rîului Ciuhur, la o distanţă de 10 km de orașul Edineţ, la o distanţă de 15 km de staţia de cale ferată Rediul Mare şi la 210 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2052 de oameni. Prima atestare documentară a satului Ruseni din ținutul Hotin datează din 2 mai 1575.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.