|
Noi sancţiuni pentru părinţi
Părinții care vor permite odraslelor să viziteze localurile de agrement de unii singuri după ora 22.00 vor fi amendați.
Modificările legislative la Codul Contravențional vor fi publicate astăzi în Monitorul Oficial.
Amendamentele prevăd că adolescenții în vîrstă de pînă la 16 ani vor putea vizita cafenelele și cluburile după ora 22.00 doar însoțiți de părinți sau tutele. Adulții salută inovațiil: „Este o lege bună. Tineretul de astăzi este alintat, așa că e bine", „Ar fi bine ca nici după ora nouă să nu fie lăsați. Am nepoți minori, dar părinții îi supraveghează".
Chiar și tineretul este de a acord cu modificări: „Sînt binevenite. Adolescenții trebuie să stea la bibliotecă, dar nu la discotecă ori saună". „Eu am 16 ani și nu umblu pe la discoteci. Cred că legea este bună".
Părinții, ai cărora copii consumă băuturi alcoolice în locurile publice, precum și comercianții care vînd alcool minorilor vor fi sancționați cu amenzi în valoare de pînă la 3600 de lei. Pentru administratorii localurilor sînt prevăzute amenzi de pînă la 10,5 mii lei. De asemenea, ei pot fi privați de dreptul la activitate pe un termen de un an".
„Este o inovație bună. Noi respectăm legislația, inclusiv și cea care ține de interdicția asupra fumatului în localuri", a spus administratorul localului Ion Ceburciu.
Pentru părinții care vor permite copiilor să viziteze localurile după ora 22.00 sînt prevăzute amenzi în valoare de pînă la 4,5 mii de lei. Iar pentru administratorii instituțiilor – de pînă la 9 mii de lei. Totodată, localul ar putea fi închis pentru o jumătate de an.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 140 locuitori
Măgura Nouă este un sat din cadrul comunei Pietrosu, raionul Făleşti. Localitatea se află la distanța de 23 km de orașul Fălești și la 111 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 140 de oameni. Satul Măgura Nouă a fost înființat în anul 1924.
Comentarii
(0)