06 mai 2017, 13:00 Realitatea moldovenească views 32266
Proiectele privind votul uninominal și mixt au fost comasate
06 mai 2017, 13:00 Realitatea moldovenească views 32266

Proiectele privind votul uninominal și mixt au fost comasate

Parlamentul a decis comasarea proiectului democraților cu privire la votul uninominal cu proiectul socialiștilor cu privire la votul mixt. Pentru comasarea celor două inițiative au votat 74 de deputați. Proiectul urmează să aibă ca bază inițiativa socialiștilor, care prevede sistemul mixt.

Președinta Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, Raisa Apolschii, a declarat că în termen de cinci zile Comisia urmează să definitiveze textul proiectului, iar ulterior acesta va fi remis deputaților, comisiilor parlamentare, Guvernului și Comisiei de la Veneția.

Vineri, 5 mai, Parlamentul a votat în primă lectură proiectul de lege de modificare a Codului Electoral prin schimbarea sistemului de vot proporțional în unul majoritar, cu alegerea deputaților în circumscripții uninominale, elaborat de Partidul Democraților. În aceeași ședință, deputații au votat și proiectul cu privire la sistemul electoral mixt, înregistrat de PSRM, la inițiativa șefului statului.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

votare , proiect , parlament

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1929
Populația:
585 locuitori

Sovietscoe este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componența comunei fac parte localitățile Vasilievca și Sovietscoe. Localitatea se află la distanța de 38 km de orașul Rîbnița și la 136 km de Chișinău. Populaţia satului Sovietscoe alcătuia 585 de oameni în anul 2004. Satul Sovietscoe a fost înființat în anul 1929.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.