05 ianuarie 2018, 11:15 Realitatea moldovenească views 11234
Armele neletale urmează să fie păstrate la domicilii într-un seif sau dulap metalic
05 ianuarie 2018, 11:15 Realitatea moldovenească views 11234

Armele neletale urmează să fie păstrate la domicilii într-un seif sau dulap metalic

Armele neletale urmează să fie păstrate la domiciliul posesorului într-un seif sau dulap metalic, fixat de podea sau de perete, astfel încât să fie exclus accesul persoanelor neautorizate, potrivit unor modificări legislative care vor fi publicate în numărul de mâine al Monitorului Oficial al Republicii Moldova.

Conform prevederilor anterioare, posesorii de arme neletale, aveau doar obligaţia să ia măsurile necesare pentru păstrarea armelor la domiciliu, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate la acestea şi să nu existe niciun pericol de vătămare corporală accidentală.

Totodată, potrivit modificărilor legislative, la procurarea armelor neletale persoana va trebui să prezinte certificatul medical (concluzia narcologică şi psihiatrică), din care să rezulte că este apt din punct de vedere medical pentru a deţine şi a folosi arme şi muniţii.

Noile reglementări mai prevăd că persoanele care deţin arme letale cu ţeavă ghintuită sunt obligate, o dată la 10 ani, să se prezinte la serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne pentru a efectua tragerea experimentală. Efectuarea tragerii se atestă prin proces-verbal, în cazul persoanelor juridice, şi prin certificat, în cazul persoanelor fizice.

De asemenea, în cazul în care titularului i-a fost limitat dreptul de proprietate a armelor pe un termen de 5 ani, după expirarea acestui termen, pentru restabilirea dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor, acesta este obligat să absolve repetat un curs de instruire teoretică şi practică de mânuire a armei de foc.

Sursa: moldpres.md

Cuvinte cheie:

armament , lege

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1720
Populația:
141 locuitori

Moleşti este un sat din cadrul comunei Camenca, raionul Glodeni. Localitatea se afla la distanţa de 16 km de orașul Glodeni şi la 191 km de oraşul Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 141 de oameni. Satul Molești a fost întemeiat în anul 1720.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.