12 martie 2019, 09:40 Realitatea moldovenească views 10680
Ce produse s-au scumpit sau s-au ieftinit în luna februarie
12 martie 2019, 09:40 Realitatea moldovenească views 10680

Ce produse s-au scumpit sau s-au ieftinit în luna februarie

În luna februarie 2019, inflaţia lunară a constituit 0,4%, iar inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni, din martie 2018 pînă în februarie 2019) a fost la nivelul de 2,4%.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, creşterea preţurilor medii de consum cu 0,4 la sută a fost determinată de creşterea preţurilor la produsele alimentare cu 0,8 la sută, la mărfurile nealimentare cu 0,1 la sută şi de majorarea tarifelor pentru prestarea serviciilor populaţiei cu 0,2 la sută.

Conform statisticii oficiale, în luna februarie 2019 faţă de ianuarie 2019 au fost înregistrate creşteri de preţuri la următoarele produse alimentare: fructe proaspete – cu 4,8% (în special: fructe exotice şi sămînţoase – cu cîte 6,3%, citrice – cu 3,8%, struguri – cu 2,0%), legume proaspete – cu 4,6% (în special: ardei graşi – cu 14,0%, vinete – cu 12,5%, dovlecei şi bostani – cu 12,4%, tomate – cu 7,9%, varză – cu 7,6%, castraveţi – cu 4,7%, ceapă uscată şi morcovi – cu cîte 1,9%, usturoi – cu 1,2%, sfeclă roşie – cu 0,7%), cartofi – cu 4,4%, peşte proaspăt şi congelat – cu 1,5%, făină de grîu şi crupe – cu cîte 0,8%, slănină neprelucrată şi zahăr tos – cu cîte 0,7%, carne de pasăre – cu 0,4%, paste făinoase, lapte integral şi brînză din lapte de vacă – cu cîte 0,3%, băuturi alcoolice – cu 0,2%.

Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la ouă de găină – cu 7,9%, ciuperci proaspete – cu 1,3%, carne de porc – cu 0,9%, boboase – cu 0,7%, carne de vită şi subproduse – cu cîte 0,4%, preparate din carne şi semifabricate – cu 0,2%.

Dacă ne referim la mărfurile nealimentare, menţionăm, că în perioada de referinţă s-au înregistrat unele creşteri de preţuri la confecţii pentru copii, obiecte de sanitărie şi igienă – cu cîte 0,8%, mobilă – cu 0,7%, încălţăminte pentru copii – cu 0,6%, tricotaj, unelte electrice de uz casnic, obiecte pentru călătorii şi de galanterie, veselă din sticlă şi ceramică, maşini de spălat rufe şi veselă, aragazuri, materiale de construcţie, produse chimice de uz casnic – pînă la 0,5%, ţigări – cu 0,3%.

Concomitent, în perioada de raport, la mărfurile nealimentare au fost înregistrate reduceri de preţuri la gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 2,9%, medicamente – cu 0,5%, sacouri, pulovere, jachete şi fuste pentru femei, articole pentru acoperirea capului la femei, fuste pentru copii, paltoane şi pardesiuri pentru bărbaţi, articole cosmetice şi parfumerie, telefoane – pînă la 0,4%.

Printre serviciile prestate populaţiei în luna februarie 2019 faţă de ianuarie 2019 a fost înregistrată majorare la plata pentru închirierea apartamentelor – cu 2,5%, serviciile de sănătate – cu 1,5% (în special: serviciile fizioterapeutice şi alte servicii ale personalului mediu medical – cu 7,7%, serviciile medicale cu plată – cu 2,1%, serviciile stomatologice – cu 0,8%, tratarea spitalizată – cu 0,6%), reparaţia obiectelor de folosinţă îndelungată – cu 0,5%.

În acealși timp, au fost înregistrate reduceri de prețuri la tarifele pentru asigurarea obligatorie a transportului – cu 5,3%, serviciile transportului aerian de pasageri – cu 1,6%, tarifele medii lunare pentru întreţinerea copiilor în creşe şi grădiniţe – cu 1,0%, serviciile transportului feroviar de pasageri – cu 0,8%, serviciile de turism peste hotarele ţării – cu 0,7%.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

preţ

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1599
Populația:
1472 locuitori

Plop este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Plop este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 9 km de orașul Dondușeni și la 246 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1472 de oameni. Satul Plop a fost menționat documentar în anul 1599.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.