30 septembrie 2012, 10:40 Realitatea moldovenească views 2798
30 septembrie 2012, 10:40 Realitatea moldovenească views 2798

Moldova va cere amînarea implementării pachetului energetic cu UE, pentru a obţine un preţ mai mic la gaze naturale ruseşti

Moldova va cere Uniunii Europene un alt termen de implementare a pachetului 3 energetic, pînă în 2020. Declaraţia aparţine premierului Vlad Filat, recent întors de la Yalta, Ucraina, unde a avut o întrevedere cu omologul său rus, Dmitri Medvedev. Actualmente, termenul de implementare a pachetului energetic este pînă în 2016.

„În primul rînd, Republica Moldova rămîne să facă parte din comunitatea energetică europeană. Am spus acest lucru deschis colegului meu, domnului Medvedev. În schimb, o să solicităm comunităţii energetice derogare ce ţine de termenul de implementare, care la ora actuală este 2016, pentru a fi implementat în 2020”, a spus Filat.

Potrivit premierului, în aceşti patru ani solicitaţi comunităţii energetice europene, în cadrul restructurării „MoldovaGaz”, Moldova urmează să răspundă la toate întrebările privind securitatea energetică a ţării, inclusiv securitatea investiţiilor. La fel, potrivit lui Filat, în cadrul restructurării „MoldovaGaz” urmează a fi soluţionată şi problema privind datoriile faţă de „Gazprom”.

„Este un parcurs absolut firesc, absolut corect, în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă oamenii. În consecinţă, în urma reglementării tuturor problemelor rămase nerezolvate urmează să avem preţ diminuat”, a conchis Filat.

Prim-ministrul Vlad Filat a avut o întrevedere cu premierul rus, Dmitri Medvedev, în cadrul reuniunii ordinare a Consiliului Şefilor de Guverne din CSI, desfăşurată în perioada 27-28 septembrie la Yalta, Ucraina.

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1847
Populația:
1393 locuitori

Seliştea Nouă este un sat din cadrul comunei Tuzara, raionul Călăraşi. Localitatea se află la distanța de 2 km de orașul Călărași și la 55 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1393 de oameni. Satul Seliștea Nouă a fost menționat documentar în anul 1847.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.