|
Plahotniuc, anunțat în căutare internațională și interstatală
Fostul președinte al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc, a fost anunțat în căutare internațională și interstatală, informează Procuratura Anticorupție.
„Avînd în vedere desconsiderarea citației emise de procurorii anticorupție și neprezentarea sa în fața organului de urmărire penală, cetățeanul Vladimir Plahotniuc Gheorghe (a.n. 1966), anunțat inițial în căutare națională și în privința căruia a fost aplicată masura preventivă – arestul preventiv, a fost dat în căutare internațională și interstatală de către Centrul Național Anticorupție", este menționat într-un comunicat al PA.
Vladimir Plahotniuc are calitate de învinuit, pe cauzele penale din gestiunea Procuraturii Anticorupție, în săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art.243 alin. (3) lit.b) din Codul Penal al Republicii Moldova – spălarea banilor, săvîrșită în proporții deosebit de mari.
Potrivit procurorilor, pe parcursul anilor 2013 – 2015, acesta a creat o schemă infracțională cu scopul de a transfera, dobîndi, deține și utiliza bunuri despre care știa că sînt venituri ilicite. Procurorii susțin că avînd intenția de a tănui aceste bunuri, Plahotniuc a înființat, prin intermediul unor persoane interpuse, mai multe companii rezidente și nerezidente, prin care a organizat circulația mijloacelor băneși în proporții deosebit de mari – circa 18 000 000 dolari SUA și 3 500 000 euro. Materialele cauzei ar demonstra că Plahotniuc știa că aceste sume constituie mijloace financiare ilicite obținute din creditele bancare neperformante acordate de către BANCA DE ECONOMII S.A., BC UNIBANK S.A. și BC BANCA SOCIALĂ S.A.
Tot în acest dosar de spălare de bani mai sînt vizate două persoane, dintre care una a fost reținută deja pentru 30 de zile.
Un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele fostului lider al PDM a fost emis la 11 octombrie de Judecătoria Chișinău.
Recent, șeful PA, Viorel Morari, a recunoscut că un dosar penal pe numele lui Vladimir Plahotniuc putea fi deschis mai înainte, dar susține că în cazul în care, în timpul guvernării PDM, ar fi întreprins anumite acțiuni, ar fi fost înlăturat din funcție prin intermediul procedurilor disciplinare sau acuzațiilor penale.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1878
- Populația:
- 49 locuitori
Dermengi este un sat din cadrul comunei Budăi, raionul Taraclia. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Taraclia și la 172 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 49 de locuitori. Satul Dermengi a fost atestat documentar în anul 1878.
Comentarii
(0)